Acest tânăr din Ploieşti ar putea avea de aşteptat până la trei luni ca să obţină permisul auto.
„Așteptăm prea mult şi uităm ce am învăţat şi mai trebuie să luăm şi ore suplimentare”, spune tânărul.
„Pierd din îndemânare, fac un minim de 30 de ore, între 30 şi 50% e procentul de promovabilitate”, spune Ovidiu Vrabioiu, instructor auto.
Intervalul mare de timp dintre cele două probe este cauzat de schimbările legislative apărute spre finalul anului trecut. Şoferii care nu iau proba de traseu nu mai sunt nevoiţi să susţină încă o dată şi proba scrisă.
Într-o lună, la ghişeele Serviciului de Permise Auto Prahova apar cu până la 300 mai multe persoane decât înainte de schimbarea legii.
„Pentru candidaţii care au venit zilele acestea la probele practice au fost programaţi pe 1 iulie, respectiv 28 iunie”, spune Alice Elena Rotaru, agent de poliţie.
„La nivelul serviciului există șapte cadre atestate ca examinatori, dar trei dintre aceștia desfășoară activități pe linie de înmatriculare. Sperăm ca în acest an să beneficiem și noi de o suplimentare a schemei de personal”, declară cms. şef Maria Gavril, şef Serviciu Permise Prahova.
Potrivit statisticilor, din 2015, în judeţul Prahova au susţinut examenul teoretic peste 26.000 de candidaţi, iar proba practică, 14.800 de persoane. Dacă anul trecut, într-o lună, se prezentau la examen în jur 1.200 de persoane, acum numărul a ajuns la 1.500.