Pelerinajul, între slujbe, sarmale și cozonaci

Data publicării:
pele

Ultima zi a pelerinajului de la Mănăstirea Nicula a oscilat între cele sfinte şi cele lumeşti. Pe o parte slujbele şi cântecele religoase, de cealaltă parte sarmale şi cozonaci. Pentru mulţi însă, ziua a fost un nou prilej de rugăciune după noaptea petrecută în frig şi ploaie, sub cerul liber.

Și după ce şi-au potolit nevoile sufletului, credincioşii au avut nevoie de şi de hrană. Cele 20.000 de sarmale, pregătite de călugări, s-au terminat în mai puţin de o oră.

Obişnuiţi deja cu cozile la icoană, oamenii nu au mai avut nicio problemă să aştepte minute bune la rând şi pentru cozonaci.

Număr mare de credincioşi şi în biserica ce poartă hramul Adormirea Maicii Domnului din Craiova, veche de peste 400 de ani.

Sute de credicioşi au venit la slujbă pentru a se închina la icoana Maicii Domnului, care a rămas intactă după mai multe incendii şi cutremure.

Nu doar ortodocşii au sărbătorit Sfânta Maria în biserici. Basilica Papală Maria Radna din Lipova, principalul loc de pelerinaj al catolicilor din Banat, a fost neîncăpătoare. Credincioşi de diferite confesiuni au participat la liturghiile ţinute în română, maghiară, germană, sârbo-croată şi slovacă.

O tradiţie păstrată de mai bine de 200 de ani la Maria Radna este căutatul Lacrimilor Maicii Domnului, nişte rădăcini despre care localnicii spun că poartă noroc.

Pelerinajele la Maria Radna vor continua şi mâine, când 1500 de credincioşi slovaci din Banat vor asista la o slujbă în limba natală.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri