Palestina a primit statutul de observator în cadrul ONU. România s-a abținut de la vot

Data publicării:
3011 20gaza-36045

Palestinienii vor avea astfel dreptul să adere la organizaţii sau tratate internaţionale. Statul palestinian va avea de acum acces la Curtea Penală Internaţională, unde ar putea da în judecată Israelul.

Pentru a i se acorda statutul de ţară nemembră, palestinienii ar fi avut nevoie doar de majoritate simplă, adică 97 de voturi favorabile din 193. Israelul şi Statele Unite s-au opus iniţiativei palestinienilor, iar Marea Britanie şi Germania s-au abținut de la vot.

Data votului nu a fost aleasă întâmplător. Pe 29 noiembrie, în urmă cu exact 65 de ani, ONU decidea împărţirea Palestinei în două teritorii: unul arab şi unul evreu.

Planul a fost respins de ţările arabe, care au declanşat un război. Arabii au fost înfrânţi şi, prin urmare, în 1947 a fost înfiinţat statul Israel. Palestinienii au rămas de atunci în două teritorii separate, Cisiordania şi Fâşia Gaza.

Mii de persoane au ieşit în stradă pentru a saluta decizia ONU prin care Palestina a primit statutul de ţară nemembră a organizaţiei.

România s-a abținut de la vot

„România a votat abţinere la proiectul de rezoluţie propus şi a prezentat în cadrul unei intervenţii în sesiunea Adunării Generale argumentele pentru aceasta poziţie. Totodată, s-a asociat declaraţiei prezentate de Uniunea Europeană privind contextul dezbaterii rezoluţiei”, se arată într-un comunicat MAE.

Conform sursei citate, în intervenţie, România a subliniat că această decizie are la bază poziţia de principiu pe care o promovează consecvent, bazată pe dialog şi negocieri directe între părţi, în cadrul formatelor de reglementare recunoscute la nivel internaţional şi al acordurilor existente.

„În baza aceleiaşi concepţii, România nu favorizează iniţiativele unilaterale, indiferent care ar fi partea iniţiatoare, întrucât acestea pot avea efecte contrare reluării negocierilor din procesul de pace”, precizează MAE.

Reacții în jurul lumii

Majoritatea liderilor şi-au arătat sprijinul pentru Palestina şi pentru poporul palestinian, îndemnând totodată Israelul la calm. Cel mai important vot negativ a venit de la Statele Unite ale Americii, care consideră că acesta decizie va alimenta disputa între cele două state.

Lumea musulmană a salutat decizia ONU de a recunoaşte Palestina drept stat nemembru.

„Adunarea Generală are o oportunitate istorică să încurajeze toţi membri să asigure pacea si secuitatea în regiune”, a declarat Mootaz Ahmedein Khalil, reprezentantul egiptului la ONU.

La rândul său, Mohammad Khazaei, reprezentantul Iranului la ONU, a felicitat poporul palestinian pentru victoria istorică obţinută astăzi.

Rusia şi China, ca membre ale consiliului de securitate, au votat pozitiv, reamintind totodată importanţa unei legături paşnice între Palestina şi Israel.

În schimb, Statele Unite îşi păstrează susţinerea necondiţionată pentru Israel şi blamează mişcarea palestinienilor.

„Rezoluţia inoportună şi contraproductivă care tocmai a fost aprobată de Adunarea Generală a ONU pune noi obstacole în calea păcii”, a spus Hillary Clinton, secretarul de Stat al SUA.

Doar 9 state au votat împotriva decizie de a recunoaşte Palestina drept stat nemembru, faţă de cele 138 care au votat pentru. Numărul mare de abţinere arată însă că situaţia rămâne în continuare una tensionată şi că acest vot nu oferă o soluţie definitivă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”