Trei români morți într-un accident în Ungaria

Data actualizării: Data publicării:
accident ungaria3

Grav accident de circulaţie pe o şosea din Ungaria. Trei români şi-au pierdut viaţa şi cinci au fost răniţi după ce un microbuz cu numere de România s-a ciocnit cu un autocar, a confirmat pentru Digi24 Ministerul român de Externe.

ACTUALIZARE. Unul dintre cetăţenii români răniţi în accidentul din Ungaria a fost externat, ceilalţi patru fiind în stare stabilă. Un consul român s-a deplasat, duminică, la unitatea medicală în care sunt internaţi, pentru a-i vizita şi pentru a le acorda asistenţă consulară.

De asemenea, se fac demersuri pentru repatrierea trupurilor celor trei persoane decedate în accident, au anunţat prezentantanţii Ministerului Afacerilor Externe .


ACTUALIZARE. Ministerul de Externe a confirmat că cele trei persoane decedate sunt cetățeni români.

„Consulatul General al României la Szeged urmărește îndeaproape evenimentele legate de accidentul rutier produs în dimineaţa zilei de 25.11.2017, în raza localităţii Szolnok-Ungaria, soldat cu decesul a trei cetățeni români şi rănirea altor cinci.

Reprezentanţii oficiului consular au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale pentru a obţine informaţii suplimentare cu privire la identitatea victimelor și starea de sănătate a persoanelor rănite.

Ancheta autorităților locale este în curs de desfăşurare.

Până în acest moment, la nivelul oficiului consular nu au fost înregistrate solicitări de asistență consulară.

Consulatul General al României la Szeged menţine cazul în atenţie și este în contact cu autorităţile locale, fiind pregătit să acorde asistenţa consulară necesară”, se arată într-un comunicat MAE.


Inițial, nu se știa dacă persoanele decedate erau de origine română.

12 oameni au fost răniţi în total, doi dintre ei - grav.

Accidentul a avut loc pe şoseaua care leagă Oradea de Budapesta, la aproape 140 de kilometri de graniţa cu România. În momentul tragediei, şoferul microbuzului a încercat o depăşire, deşi vizibilitatea era redusă din cauza ceţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri