Povestea de iubire a unui cuplu din Argeș s-a încheiat la Poliție. Bărbatul este acuzat că i-a furat iubitei aproape 6.000 de euro din casă și ar fi pus în schimb bancnote false. Femeia și-a dat seama de acest lucru abia când a mers să depună banii la bancă.
Fapta a avut loc în primăvara acestui an, iar ancheta a fost deschisă după ce femeia a vrut să depună la o bancă suma în valută, iar funcţionarul a constatat că este vorba despre bani falşi. Ancheta a ajuns la concluzia că principalul suspect este concubinul femeii, un bărbat, de 41 de ani, din municipiului Piteşti, potrivit News.ro.
„Din cercetări s-a stabilit că, în perioada martie – iunie 2024, bărbatul ar fi sustras din locuinţa concubinei sale 5.700 de euro, înlocuind-o cu bancnote contrafăcute, dar şi aproximativ 20 de grame de bijuterii din aur. Ulterior, persoana vătămată ar fi încercat să depună banii la o unitate bancară, astfel funcţionarul bancar ar fi constatat că bancnotele sunt false”, potrivit unui comunicat al IPJ Argeş.
Marţi, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti – Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului care are o relaţie cu femeia înşelată. De acolo, anchetatorii au ridicat un telefon mobil şi înscrisuri cu valoare probatorie.
Bărbatul a fost dus la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, pentru audieri. Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.
Editor : M.B.