METEO până în 25 ianuarie. Vor fi chiar şi 9 grade în timpul zilei

Data publicării:
munte iarna partie sinaia FB primaria sinaia-1

 

În Banat, în prima săptămână, valorile maxime ale temperaturii se vor situa în general cu mult peste cele specifice perioadei, cu medii de 4-6 grade, în 12 și 15 ianuarie, și 7-9 grade în celelalte zile. Minimele cele mai scăzute vor fi în dimineața de 14 ianuarie (-4 grade), în restul intervalului fiind de așteptat între -3 și -1 grad Celsius, în medie, dar cu valori mai mari în zona de deal. În cea de-a doua săptămână se estimează un regim termic mai constant, cu valori în continuare peste cele climatologic normale, cu maxime în medie de 5-7 grade și minime cuprinse între -2 și 0 grade Celsius.

În prima săptămână a intervalului de referință, precipitațiile vor lipsi, după care, începând din jurul datei de 18 ianuarie, va crește probabilitatea pentru precipitații mixte, cu caracter temporar.

În Crișana, în prima săptămână de prognoză, temperatura aerului va avea unele oscilații, dar valorile maxime se vor situa, în marea lor majoritate, peste cele specifice perioadei, cu medii de 3-5 grade, în zilele de 12 și 15 ianuarie, și între 6 și 8 grade în celelalte zile. Variații vor fi și în privința regimului termic nocturn, cu minimele cele mai scăzute în dimineața de 14 ianuarie, când vor fi în medie -4 grade, în restul intervalului fiind așteptate valori între -3 și minus un grad, dar cu valori mai mari în zona de deal.

În cea de-a doua săptămână se estimează un regim termic relativ constant, cu valori în continuare peste cele climatologic normale, cu maxime de 4-6 grade și minime de la -2 la zero grade, mediat pe regiune. În prima săptămână a intervalului de referință, precipitațiile aproape vor lipsi, dar începând din 18 ianuarie va crește probabilitatea pentru precipitații mixte, cu caracter temporar.

În Transilvania, intervalul va debuta cu o vreme destul de rece pe timpul nopților, când vor fi valori în medie de -9...-7 grade, chiar scăzute în dimineața zilei de 14 ianuarie, în special în depresiuni. Pentru cea de-a doua săptămână se estimează un regim termic nocturn în medie de -6...-3 grade. Pe parcursul zilelor, temperaturile se vor situa în marea lor majoritate peste cele specifice perioadei din an, în medie de la două grade la 5 grade, cu valori mai scăzute în special în zonele depresionare, unde cu precădere în perioada 14-15 ianuarie va fi ceață mai persistentă.

În prima săptămână condițiile de precipitații vor fi foarte reduse, dar probabilitatea pentru precipitații mixte, cu caracter temporar va crește după data de 18 ianuarie.

În Maramureș, pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, regimul termic diurn va fi caracterizat de valori peste cele climatologic specifice perioadei din an, cu maxime în medie de 3-5 grade. Valorile nocturne vor avea unele oscilații, astfel încât cele mai mici temperaturi minime vor fi în dimineața de 14 ianuarie, când media regională va fi între -7 și -6 grade, cu valori mai mici în zonele depresionare. Pentru celelalte nopți se estimează o medie de la -4 la -2 grade. Precipitații slabe, mixte, vor fi în data de 12 ianuarie și în noaptea de 14/15 ianuarie, iar după data de 18 ianuarie, probabilitatea pentru precipitații mixte se menține ridicată aproape în fiecare zi.

În Moldova, pe durata următoarelor două săptămâni de prognoză, regimul termic diurn nu va avea variații importante, menținându-se relativ constant, la o medie regională de 3-6 grade, valori peste cele climatologic specifice perioadei. Nici în privința minimelor nocturne nu sunt de așteptat oscilații semnificative, temperaturile urmând a fi în medie de la -5 la -2 grade. După o primă săptămână lipsită de precipitații, după data de 18 ianuarie crește probabilitatea de apariție a lapovițelor și ninsorilor.

În Dobrogea, vremea va fi relativ caldă pe parcursul zilelor, când vor fi valori de 4-7 grade, în medie, cu mult peste ce ar fi normal să se înregistreze în luna ianuarie. Regimul termic nocturn va avea ușoare oscilații, astfel că în nopțile cele mai reci de la începutul intervalului de prognoză vor fi, în medie, temperaturi în jurul a -3 grade, în celelalte nopți fiind de așteptat valori între -2 și 1 grad Celsius.

Până în jurul datei de 19 ianuarie nu se vor semnala precipitații, apoi probabilitatea de apariție a acestora va crește.

În Muntenia, regimul termic diurn nu va avea variații semnificative pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, temperaturile maxime mediate pe regiune urmând a se situa între 4 și 7 grade, valori peste cele climatologic specifice perioadei din an. Ușoare oscilații sunt de așteptat în privința regimului minimelor nocturne, care vor fi de aproximativ -5 grade în primele nopți, apoi între -4 și -2 grade, valori medii regionale. În prima săptămână a intervalului de referință nu se vor semnala precipitații, probabilitatea de apariție a acestora fiind în creștere după data de 19 ianuarie.

În Oltenia, vremea va fi relativ caldă pe parcursul zilelor, când vor fi valori de 4-7 grade, în medie, cu mult peste ce ar fi normal să se înregistreze în luna ianuarie. Regimul termic nocturn va avea ușoare oscilații astfel că, în nopțile cele mai reci de la începutul intervalului de prognoză, temperaturile minime vor fi, în medie regională, de la -5 la -4 grade, în rest urmând a se încadra între -3 și 1 grad. Până în jurul datei de 19 ianuarie nu se vor semnala precipitații, după care probabilitatea de apariție a acestora va crește.

La munte, regimul termic se va situa, în general, peste cel climatologic specific, cu ușoare oscilații de la o zi la alta, astfel că valorile maxime vor fi în medie între 0 și 4 grade, posibil mai scăzute în perioada 19 - 21 ianuarie. Minimele nocturne se vor situa între -6 și -3 grade, în medie, temperaturi mai scăzute fiind posibile în primele nopți, dar și în jurul datei de 20 ianuarie. Probabilitatea pentru precipitații, predominant sub formă de ninsoare, va crește după data de 18 ianuarie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”