Liderul grupului Bilderberg: România este într-o poziție mai bună decât SUA

Data publicării:
liderul bilderberg digi

Vicontele Etienne Davignon, una dintre cele mai influente personalităţi ale lumii, are la această ora o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu, și are programate întrevederi cu guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, dar şi cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe, Preafericitul Daniel.

„România are oportunităţi grozave pentru că este în interiorul Uniunii Europene. Guvernul, da, poate face mai multe. Toate guvernele din lume pot face mai bine. România se află pentru moment într-o poziţie chiar mai bună decât Statele Unite”, a spus el.

Adepţii teoriei conspiraţiei susţin că grupul Bilderberg este un guvern care conduce lumea din umbră şi care manevrează problemele de maxim interes mondial.

Istoria Grupului Bilderberg începe după cel de-al Doilea Război Mondial. Prima reuniune oficială a avut loc în 1954, în localitatea olandeză Oosterbeek. Numele grupului a fost dat după locul în care s-a organizat întâlnirea, hotelul Bilderberg, al cărui proprietar era Prințul Bernhard, tatăl fostei Regine a Olandei.

Printre membrii organizaţiei, considerate a fi semiocultă, se numără lideri politici din lumea occidentală, oameni de afaceri, bancheri şi academicieni. Grupul Bilderberg are o agendă globalistă şi susţine că noţiunea de suveranitate naţională este depăşită.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri