- Când am sosit aici ce făceaţi dumneavoastră în maşină?
- Mă uitam pe GPS!
- În mână cu tigara?
- Era electronică!
- Era ţigare normală! Aţi aruncat-o jos!
La doar câteva zile de când a intrat în vigoare, legea antifumat are încă multe necunoscute pentru şoferi dar şi pentru poliţişti. Dacă şoferii mai au o scăpare, taximetriştii nu.
- Probabil ştiaţi că fumatul în mijloace de transport public că fumatul este interzis. Ştiaţi?
- Da!
- Și atunci de ce ați făcut asta?
- Sunt fumător înrăit.
- Păi coborați din mașină!
Poliţiştii de la Rutieră s-au ferit până acum să dea vreo amendă şoferilor care fumează la volan pe motiv că legea este neclară.
„Legiuitorul trebuia să vadă mult mai atent această interdicție a fumatului la volan, în mod concret văzând un șofer care fumează nu știe forma de proprietate și trebuie să-l oprească să verifice... vorbim de blocaje rutiere, că polițistul preferă să nu execute oprire”, spune Dumitru Coarnă, lider de sindicat din Poliție.
Poliţia Locală nu are voie să oprească maşinile în trafic, aşa că a dat amenzi şoferilor care staţionau. Câte o 100 de lei.
„Poliţia Locală Bucureşti a aplicat până acum şapte sancţiuni anumitor şoferi care au fost depistaţi fumând în maşina de serviciu”, declară Răzvan Popa, purtător de cuvânt Poliția Locală București.
De supărare, unii şoferi le-au reproşat poliţiştilor că sunt alte legi care ar trebui aplicate.
- Vă duc la un semafor să vedeți că din 10 mașini în 3 sau 4 vorbesc la telefon. Și nu se aplică, este tot lege?
Taximetriştii s-au gândit deja la variante pentru nu-i pierde pe clienţii fumători.
- Le-am zis deja să pună banii pe bord până la coborâre, dacă nu ne oprește nimeni iei banii înapoi dacă ne oprește lași banii să plătesc amenda.
Legea antifumat a intrat în vigoare la jumătatea lunii martie. Fumatul este interzis cu desăvârşire în maşini de transport public şi în cele ale instituţiilor. În maşinile de taxi de exemplu, sancţiuni între o sută şi 500 de lei vor primi atât şoferii cât şi clienţii dacă fumează. Şi companiile de taxi pot primi amendă între 5 şi 18.000 de lei.