Ion Iliescu a fost din nou la Spitalul Elias pentru continuarea investigaţiilor
Data publicării:
„Domnul preşedinte a revenit miercuri la Spitalul Elias, continuă investigaţiile începute cu o zi în urmă. Starea acestuia este foarte bună şi mulţumeşte tuturor celor care se interesează de dumnealui”, a spus Dana Safta.
Directorul medical al Spitalului Elias a precizat că fostul preşedinte a venit pentru continuarea investigaţiilor şi nu este necesară internarea acestuia.
Ion Iliescu a declarat, la ieşirea din Spitalul Elias, că a venit doar pentru a-şi face controlul medical de rutină. Acesta a fost şi marţi la Spitalul Elias, pentru controlul medical periodic, Dana Safta declarând pentru Mediafax că acesta nu are probleme.
Fostul preşedinte a fost operat la Spitalul Elias în ianuarie, pentru un polip la colon, iar în aprilie a avut un puseu de tensiune, însă analizele efectuate au fost în regulă.