Conducta va pleca din Anapa, de pe ţărmul Mării Negre. Va ieşi prin Bulgaria, la Varna, după care va traversa Serbia, Ungaria şi Slovenia pentru a ajunge la Tarvisio, în nordul Italiei.
La ceremonia oficială de inaugurare, care a avut loc la Anapa, au participat preşedintele rus Vladimir Putin, preşedintele Gazprom, Aleksei Miller, şi cel al consorţiului South Stream, Marcel Kramer.
Rusia a semnat acorduri interguvernamentale cu fiecare ţară care va fi traversată de gazoduct, iar fiecare acord a însemnat concesii dureroase din partea gigantului rus. Bulgaria, de pildă, a obţinut o reducere cu 20% a preţului gazelor livrate de Rusia.
Construirea conductei este o lovitură pentru proiectul Nabucco, susţinut de Bruxelles pentru a reduce dependenţa de gazul rusesc. Construcţia Nabucco, care ar urma să aducă gaze din Asia Centrală trecând prin Marea Caspică fără a tranzita Rusia, ar fi trebuit să demareze încă de anul trecut. Proiectul, la care participă şi România, bate însă pasul pe loc din cauza controverselor privind finanţarea şi resursele de gaze.
Conducta South Stream, care va avea o lungime de 3600 de kilometri, va fi gata în termen de trei ani şi va începe să pompeze gaz spre Europa din 2016. La construcţie participă alături de Gazprom şi trei companii europene: Eni Italia, EDF Franţa şi Wintershall Germania.
Costul total al proiectului este estimat la 16 miliarde de euro.