Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti–Ilfov, Daniel Vasile, scurtcircuitul s-a produs în timpul unor lucrări de mentenantă în Palatul Parlamentului, la conductoarele electrice dintr-un canal tehnologic aflat sub cota zero a clădirii.
Pompierii ISU Bucureşti- Ilfov de la Palatul Parlamentului au intervenit şi au stins incendiul cu un extinctor. În urma verificărilor, pompierii nu au fost găsite şi alte focare de incendiu.
Daniel Vasile a precizat că nicio persoană nu a fost rănită.
În urma incendiului, alimentarea cu energie electrică în Palatul Parlamentului a fost oprită.
Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov a precizat că administratorul clădirii şi firma care execută lucrărilor vor stabili ce măsuri vor fi luate pentru realimentarea cu energie electrică a clădirii, reprezentanţii Enel urmând să soluţioneze problema.