Este vorba despre remorcherul multifuncțional Perseus, care a plecat ieri de la Galați, către Tulcea, ca să asigure condiții optime de navigație.
În apropiere de Tulcea, remorcherul Ghiorghieni 2 şi remorcherul Galaţi 3 încearcă să înlăture gheața formată pe canalul navigabil. Cum temperaturile sunt în continuă scădere, iar debitul și cotele Dunării sunt mici, se pot forma poduri de gheață. Administraţia Fluvială a Dunării de Jos a avertizat deja navigatorii. Comandanții vaselor trebuie să fie foarte atenţi nu doar din cauza gheții, ci și pentru că marcajele plutitoare au fost mutate de sloiurile de gheață.