O maşină a fost găsită în Lacul Morii din București, marţi, iar la această oră scafandrii intervin în zonă, în căutarea unor posibile victime, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov.
Maşina a se afla la o distanţă de aproximativ 20 de metri de mal, în zona satului Roşu din judeţul Ilfov. Nu se știe când și cum a ajuns în apă, dar este posibil ca aceasta să se afle în lac de mai bine de o lună.
La faţa locului au fost trimise echipaje de pompieri, un echipaj de scafandri şi o ambulanţă SMURD.
Conform sursei citate, scafandrii au verificat autoturismul, dar nu au găsit persoane în interior, iar căutările continuă.
„Se efectuează cercetarea la faţa locului, autoturismul urmând să fie ridicat şi transportat într-o locaţie ce aparţine DGPMB. Se efectuează verificari pentru a se stabili circumstantele în care autoturismul a ajuns în lac şi dacă a fost implicat în comiterea de fapte penale pe teritoriul României”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Capitalei.
Potrivit acestora, din verificările efectuate de Serviciul Furturi Auto rezultă că maşina nu figurează ca fiind sustrasă din ţară sau din străinătate.