În interviu, Victor Ponta a declarat că misiunea de evaluare a FMI nu se încheie cu o scrisoare de intenţie, astfel că misiunea va reveni în România pentru continuarea negocierilor.
Reprezentanţii Fondului vor să vadă proiectul de buget pe 2015, în care trebuie aduse argumentele financiare care pot duce la reducerea contribuţiilor sociale pentru angajator cu 5%, cu impact bugetar de 2,5 miliarde de lei.
Proiectul de buget pentru 2015 trebuie să fie gata în noiembrie, atunci urmând să fie luat în calcul şi un astfel de scenariu.
Întrebat dacă se impun noi taxe ca măsuri compensatorii pentru adoptarea reducerii CAS, Ponta a răspuns în urmă cu o săptămână:„Nu. Nu se impun. Ideea este că în final trebuie să rămânem în aceeaşi limită de deficit”.
„Haideţi să fim serioşi şi să discutăm la final. Evident, cei de la FMI şi CE în special - mai puţin cei de la FMI - ne-au cerut să ne încadrăm în Tratatul fiscal care priveşte limitele de deficit. Cum o facem, astea sunt lucruri pe care le discutăm în această perioadă”, a adăugat Ponta.