Darea în plată merge mai departe fără Prima Casă

Data publicării:
case cartier rezidential imobiliar sursa foto digi24-1

Reprezentanţii PSD şi PNL au discutat zilele trecute cu iniţiatorul legii şi au căzut de acord asupra modificărilor care vor fi aduse proiectului legii dării în plată. Chiar şi aşa, reprezentanţii BNR spun că mai este loc de îmbunătăţiri.

Afecteaza grav accesul la credite pentru populaţia tânără şi pentru cei cu venituri reduse. De ce? Pentru că determină creşterea avansului undeva la 35-40% după aplicarea legii, pentru că determină creşterea perioadei de timp pentru economisirea acestui avans, de la un an pentru Prima Casa şi trei ani în condiţii standard, la opt ani după aplicarea legii. Determină scumpirea creditelor. La un credit echivalent în lei a 60.000 de euro, creşterea ratei va fi de la 680 de lei la 978 de lei după aplicarea legii”, a explicat Liviu Voinea, viceguvernator al Băncii Naţionale.

Reprezentanţii BNR au venit cu noi propuneri de amendamente.

Datoria lunară la bancă, respectiv rata de plătit de către debitor, să se situeze la peste 65% din venitul lunar net. Legea sa nu fie imperativă. În cazul neadoptării amendamentelor menţionate, există un risc ridicat privind afectarea reputatţei şi credibilităţii instituţiilor româneşti, deteriorarea ratingului de ţară”, a spus prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu.

Parlamentarii însă nu se lasă intimidaţi de ameninţările oficialilor BNR.

Deşi nu mă sperii cu uşurinţă aproape am tresărit când am auzit vorbindu-se despre deteriorarea ratingului de ţara şi despre risc sistemic. Ce n-am auzit de la BNR, n-am auzit o apreciere exactă a riscului care a apărut în sistemul nostru bancar mulţumită lăcomiei şi nesăbuinţei băncilor, lipsei de intervenţie a BNR şi a noastră, a celor care decidem din punct de vedere politic”, spune Ioan Cupşa, vicepreşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor.

Bancherii şi reprezentanţii partidelor politice au convenit ca programul Prima Casă să fie eliminat din lege. Urmeză să fie introdusă şi o valoare maximă de 250.000 de euro a creditelor cărora li se aplică legea, valabilă şi pentru creditele de nevoi personale cu ipotecă.

Marota aceea care a fost vehiculată luni de zile, că de lege beneficiază samsarii imobiliari, dezvoltatorii sau alte categorii sociale care au luat creditele ca să facă afaceri a fost eliminată”, susţine iniţiatorul legii, deputatul PNL Daniel Zamfir.

Noua variantă a legii dării în plată, modificată după ce a fost retrimisă în Parlament de preşedintele Klaus Iohannis, ar urma să fie votată săptămâna viitoare în Camera Deputaţilor. Apoi va ajunge din nou la şeful statului, care este obligat să o promulge.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
profimedia-0937240384
Controversatul republican Matt Gaetz se retrage de la nominalizarea pentru procuror general al SUA...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...