Dacian Cioloș a subliniat că niciun salariu nu va scădea după intrarea în vigoare a acestei ordonanțe, și că principalul obiectiv a fost rezolvarea problemelor privind salariile de încadrare – oameni care lucrează în aceleași instituții, pe aceleași posturi, au salarii diferite, în funcție de perioada în care au fost angajați.
Creșteri suplimentare au fost decise pentru sănătate. Astfel, debutanții vor primi o creștere de 10% și se instaurează un sistem de premiere, în funcție de performanțe.
Pentru sistemul sanitar, Guvernul a venit cu „cu o abordare completă de reechilibrare a salariilor, atât pe orizontală, cât și pe verticală”.
„Așa ar trebui să arate toate sectoarele, dar nu vrem să facem ca și alții care lansează petarde cu alocări bugetare și fug apoi pentru că nu pot să le facă”, a spus Dacian Cioloș.
Premierul a comentat și declarațiile sindicaliștilor din educație, care au criticat Guvernul că nu acordă importanță acestui domeniu, pentru care nu au fost stabilite creșteri salariale, în afara sistemului de premiere în funcție de performanță.
„Suntem conștienți că educația e importantă, dar trebuie să discutăm despre ce putem să facem și nu despre ce nu putem să facem. Nu poate Guvernul Cioloș în câteva luni, cu resursele pe care le avem, să corecteze toate problemele din sistem. Dacă nu începem cu domeniile cu importanță, o să avem măriri de 10% pentru toți, păstrând dezechilibrele”, a mai spus Dacian Cioloș.
Premierul a mai spus că așteptările pentru sistemul de sănătate sunt mari și „vom cere multe eforturi sistemului”. Din acest motiv, sănătatea a fost primul domeniu în care au fost făcute creșteri salariale.
Citiți și:
Sindicaliștii din învățământ amenință cu proteste. Educația a fost abandonată acum