Cum a apărut radicalizarea în Europa

Data publicării:
terorism 2

Europa se confruntă cu două dintre cele mai profunde crize din istoria recentă: refugiații și terorismul. Cea din urmă are mai multe forme. Una dintre ele este radicalizarea, imprevizibilă și periculoasă.

Potrivit datelor Europol, între 3 şi cinci mii de simpatizanţi ai organizației teroriste Stat Islamic au revenit în Europa, după ce au luptat în Siria și Irak. Acolo au trecut printr-un amplu proces de radicalizare.

Radicalizarea înseamnă trecerea de la calea corectă la calea greşită. Înseamnă să vrei să atragi atenţia asupra cauzei tale într-un mod violent. Trecerea de la un tânăr care se urcă într-un metrou, cu un rucsac în spate ca să meargă la facultate sau la liceu , la un tânăr care se urcă în metrou cu un rucsac în spate ca să se autodetoneze şi să producă victime umane”, spune analist al SRI, specialist în radicalizare.

„Ne putem aştepta ca Statul islamic sau alte grupuri teroriste să organizeze atacuri în Europa, cu scopul de a face cât mai multe victime în rândul populaţiei civile. În plus, exista riscul unor atacuri individuale", spune şeful Europol.

sursa: Neue Osnabrücker Zeitung

Specialiștii spun ca radicalizarea unei persoane se face în patru etape: preradicalizarea, autoidentificarea, îndoctrinarea și stadiul acționar. Cei care ajung în ultima faza sunt pregătiți oricând sa atace, fara remuşcari.

Ceea ce observăm acum în era Daesh, o dată cu aparaţia şi ascensiunea Daesh, este că tempoul radicalizării este din ce în ce mai ridicat. Există situaţii în care de la persoana normală , la persoana care este dispusă să atace, să acţioneze sau să plece în Siria sau în Irak să lupte, trecerea în aceste două tipuri de identităţi se face în doar câteva săptămâni”, spune un analist al SRI, specialist în radicalizare.

Organizația terorista Stat Islamic folosește religia pentru a obține cât mai mulți adepți. Imamii din România spun ca ideile promovate de ISIS sunt false.

„Radicalizarea în islam este precum cancerul. Nu există în islam aşa ceva. Nimic, dar nimic din islam nu duce la o astfel de interpretare. Mahomed, profetul nostru, a făcut apel la pace. Ne-a spus să ne rugăm, să fim filantropi, să ajutăm pe toată lumea şi să aderăm la islam pentru a-l slăvi pe Alah”, spune un imam din Craiova.

Radicalizarea se poate obține ușor cu costuri minime. Un computer sau telefon cu acces la internet este suficient.

Cât despre radicalizarea la distanţă în Europa, am putea crede că este o afacere foarte profitabilă pentru Daesh. Am văzut în mai multe cazuri faptul că o investiţie minimă, pur şi simplu postarea unor articole pe internet, a obţinut un profit foarte mare. Au determinat un tânar sau un grup de tineri să meargă să atace în numele cauzei jihadiste”, adauga un specialist în radicalizare.

În 2015, două cazuri concrete de radicalizare au fost făcute publice în România. Este vorba despre un om de afaceri iordanian, care stă aici de 25 de ani. Autoritățile au decis să-l expulzeze după ce au descoperit că era un susținător al ISIS. Cel de-al doilea caz: un tânăr de doar 17 ani din Craiova, care a parcurs primele trei etape ale radicalizării. Era la doar un pas de a acționa în numele teroriștilor.

Radicalizarea nu se manifestă la nivel de fenomen în ţara noastră, nu a ajuns la acel nivel. Deşi nu putem spune despre România că se confruntă cu un fenomen terorist, evaluăm că ameninţarea teroristă la adresa ţării noastre trece printr-o perioadă de tranziţie. La fel ca în cazul majorităţii statelor europene, trecem de la a considera aminţarea teroristă în a fi difuză, indirectă, improbabilă, la a considera că riscurile prind contur şi sunt pe cale să crească riscul de probabilitate”, afirmă specialistul în radicalizare

Un individ care porneşte pe acest drum al radicalizării poate fi întors. Nu toţi radicalizaţii ajung terorişti, nu toţi ajung să pună bomba. În momentul în care sunt în prima,a doua, a treia etapă, ei pot fi întorşi. Ei se pot răzgândi din proprie iniţiativă, sub influenţa familiei, a anturajului, ca urmare a intervenţiei unei figuri de autoritate sau chiar a autorităţilor”, adaugăspecialistul în radicalizare.

În 2015, peste 250 de cetațeni suspectați de legături cu organizații teroriste au fost opriți la granițele României. Nouă au fost declarați idezirabili și expulzați. Organizația terorista Stat Islamic a reușit sa strângă peste 20 de mii de adepți din toată lumea. 6000 sunt europeni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”