Din iunie 2015, de când au semnat contractul, şi până acum, firmele care revizuiesc studiul de fezabilitate au făcut doar 20% din ce trebuia să fie gata luna trecută. De cealaltă parte a lucrării, care ar trebui terminată în iunie, nici nu s-au apucat. Şi nu doar ritmul melcului este problema. Potrivit unui raport întocmit de un consultant european independent, citat de hotnews.ro, lucrările sunt de proastă calitate şi ar putea duce la complicaţii în procesul de execuţie.
Paul Dorneanu, Asociaţia Construim România: „Nu am studiat contractul care s-a semnat, dar bănuiesc că acolo sunt prevăzute penalităţi pe care statul român, prin CNADNR, să le aplice. Compania trebuie să fie mult mai determinată în acest sens şi să pună piciorul în prag cu aceste companii, dacă ele nu îşi respectă termenele. Cineva trebuie să plătească pentru asta”.
În urmă cu o lună, ministrul Transporturilor declara că nu trebuie să grăbim proiectul dacă vrem să nu mai apară probleme, ca pe Orăştie-Sibiu, unde asfaltul a crăpat la doar câteva zile de la deschiderea traficului.
Dan Costescu, ministrul Transporturilor: „Sunt studii de fezabilitate pe capete, trebuia să se încheie la 15 decembrie acest an, consultantul extern ne-a recomandat să extindem această perioadă până la următorul termen, până la 15 iunie, ca să nu grăbim acest lucru, fuseseră sărite tocmai forajele geo care se pare ca au fost şi problema la Orăştie-Sibiu. Vrem să ne grăbim, avem foame de autostrăzi, de drumuri şi căi ferate, dar sărim peste etape care după, ne costă”.
Ministerul Fondurilor Europene se aşteaptă ca lucrările la autostradă să înceapă abia în 2018, şi nu anul viitor, cum promitea recent ministrul Transporturilor. În aceste condiţii, am putea merge pe autostradă între Piteşti şi Sibiu abia în 2023, cu trei ani mai târziu decât termenul prevăzut în Master Planul de transport.
Autostrada Sibiu-Piteşti va avea aproape 117 kilometri şi va costa 1,67 miliarde de euro. 85% din bani vin de la Uniunea Europeană.