Comandament de iarnă la Guvern. Ponta: Nu ştim dacă într-adevăr vine iarna, dar trebuie să fim pregătiţi

Data publicării:
20121203 20comandament-36597

Nu ştim dacă într-adevăr vine iarna, dar trebuie să fim pregătiţi”, a declarat Victor Ponta în acest context luni dimineaţă, la inaugurarea noii secţii UPU a Spitalului de Urgenţă Floreasca.

Aşadar, miniştrii care au în fişa de post gestionarea problemelor provocate de vremea rea şi reprezentanţii autorităţilor locale discută luni seară, în condiţiile în care în Dobrogea şi sudul Moldovei a nins şi au apărut deja probleme, iar pentru sud şi est s-a anunţat vânt puternic, cu cod galben de la Administraţia Naţională de Meteorologie.

Tot luni, premierul Victor Ponta aşteaptă o informare din partea ministrului Transporturilor cu privire la negocierile cu firmele de deszăpezire. Negocierile în acest domeniu, încă în derulare în luna octombrie, sunt dure, potrivit corespondentului Digi24.

În luna octombrie, la prima videoconferinţă pe această temă cu prefecţii, premierul Victor Ponta le-a cerut autorităţilor locale să pregătească adăposturi de noapte pentru oamenii străzii, să asigure încălzirea şcolilor şi a grădiniţelor, să închidă traficul rutier şi feroviar în zonele în care urmează să apară ninsori puternice, astfel încât să se evite situaţiile în care s-a ajuns anul trecut, de exemplu. Aşa cum se ştie, în intemperiile de la începutul anului au existat oameni blocaţi în maşini de viscol şi troiene timp de zile întregi.

În aceeaşi videoconferinţă, ministrul Sănătăţii, Raed Arafat, le-a cerut autorităţilor locale să se ocupe de femeile însărcinate şi de persoanele care trebuie să facă dializă, astfel încât acestea să nu rămână blocate în zăpezi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri