Benzile speciale, soluţie pentru traficul aglomerat din Capitală

Data actualizării: Data publicării:
bucuresti de sarbatori aglomeratie

O soluţie pentru fluidizarea traficului în Capitală o reprezintă crearea de benzi speciale, pentru transportul în comun, spune primarul general, Gabriela Firea.

Edilul a declarat, la "Jurnalul de Seară" de la Digi24, că în decembrie, lună considerată cu un trafic mai aglomerat, vor fi luate măsuri speciale, pentru ca bucureştenii să nu stea, cu orele în trafic. Gabriela Firea a mai anunţat că urmează să fie demarată o licitaţie pentru achiţionarea a 400 de autobuze şi 100 de troleibuze noi.

Degeaba sau aproape degeaba vom avea autobuze noi, moderne, frumoase chiar din punct de vedere al aspectului, dacă nu vor avea priorităţi. Discuţii cu poliţia rutieră au fost şi acum ceva vreme şi vor fi şi săptămâna asta la un comandament: crearea posibilităţii de a avea bandă unică pe toate arterele şi bulevardele, unde e permis acest lucru, fără să perturbe circulaţia şi mai mult.

În planul de mobilitate sunt specificate bulevardele care se pretează la a fi destinate benzii unice pentru transportul în comun, ambulanţe, pompieri şi taxiuri”, a declarat primarul general al Capitalei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât timp ar trebui să poți sta într-un picior, în funcție de vârsta ta. De ce este important acest test
Digi FM
El are 53, soția, 46, dar arată grozav la plajă și se distrează ca adolescenții. Mark Wahlberg și Rhea...
Pro FM
Oana Radu, cerută în căsătorie pe final de 2024. Cu un an în urmă divorța, acum e din nou îndrăgostită și...
Film Now
James Cameron a început să scrie o nouă poveste din saga „Terminator”: „Vrea să vadă ce se va întâmpla cu...
Adevarul
De ce Elon Musk și-a schimbat numele pe X în „Kekius Maximus”: ce înseamnă. „Îmi voi atinge obiectivele, în...
Newsweek
800.000 de pensii tăiate de la 1 ianuarie. Care pensionari pierd sute de lei începând de astăzi?
Digi FM
O adolescentă a iscat un conflict imens în avion, înfuriată de tusea unei copile. A vrut să deschidă ușa...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Kevin Sorbo, protagonistul serialului Hercule, spune că a fost pus pe "lista neagră" de la Hollywood din...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025