Au trecut fără să plătească. Ce riscă peste 100.000 de șoferi care n-au achitat taxa de pod de la Fetești

Data publicării:
Statie Taxare Fetesti 6866566-Mediafax Foto-Gabriel Petrescu

În perioada 30 aprilie - 29 iunie, prin stația de taxare de la Feteşti au trecut, pe benzile marcate „e-tarif”, peste 450.000 de autoturisme. Pentru 340.000, s-a constatat o plată efectuată în termenul legal.

Taxa nu figurează ca fiind plătită în cazul a 115.000 de autovehicule.

Există două motive: ori numărul de înmatriculare a fost detectat eronat, iar în urma corecției acestuia de către agentul constatator se regăsește o plată efectuată în termenul legal; ori pentru acel numar de înmatriculare nu a fost efectuată nicio plată, urmând a se încheia un proces verbal de constatare a contravenției.

Pe de altă parte, peste 389.000 de şoferi au ales să achite tariful de trecere la Stația de Taxare Fetești, utilizând porțile prevăzute cu bariere și agenți încasatori.

Cum și cât plătești prin SMS

Plătești înainte sau după trecerea pe pod, până maxim la ora 24 a zilei următoare trecerii. Faci plata în doi pași, prin trimiterea a două SMS-uri:

- Trimiți primul SMS care conține numărul de înmatriculare al autoturismului tău + categoria tarifară (4 categorii de autovehicule, conform indicațiilor de mai jos, din tabel). Exemplu text SMS: B54AJV 1

- Primești un mesaj conținând informații privind valoarea taxei de pod și valoarea totală a SMS-ului de comandă. În mesaj ți se solicită și confirmarea finală a comenzii, prin transmiterea, către același număr 7577, a unui SMS cu răspuns DA.

Plata prin SMS se face pentru o singură trecere.

Cum se face identificarea vehiculului și controlul plății

O serie de camere video ce permit recunoașterea automată a numărului de înmatriculare (ANPR) sunt poziționate în Agenția de Încasare, atât în punctul de intrare cât și la cel de ieșire. Camerele video ANPR identifică trecerea aplicând o marcă temporală și coordonatele GPS. Numărul înregistrat de camere la fiecare trecere este verificat în baza de date cu plăți a ANPR. Dacă nu se achită tariful de trecere până la ora 24 a zilei următoare trecerii, aceasta va fi marcată drept posibilă contravenție, urmând a fi întocmit un Proces Verbal de Constatare a Contravenției.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri