ANM: Cod galben de vreme rea. Se va depune un nou strat de zăpadă
Data publicării:
Potrivit ANM, avertizarea este valabilă începând de luni, de la ora 15.00, până marți la ora 20.00. Se vor semnala precipitaţii însemnate cantitativ, ninsori la munte, intensificări ale vântului.
În intervalul menţionat, în regiunile estice şi sud-estice vor fi precipitaţii sub formă de ploaie şi trecător lapoviţă sau ninsoare, iar vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de peste 50...60 km/h.
Cantităţile de apă vor depăşi local 20...25 l/mp, iar în judeţele Galaţi, Brăila, Tulcea şi Constanţa, pe arii restrânse, 40...50 l/mp. În zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali va ninge, se va depune strat nou de zăpadă şi vor fi intervale în care ninsoarea va fi viscolită.