Tablete în loc de cărţi şi caiete şi plasmă în loc de tablă: Prima clasă complet digitalizată din România, la Colegiul Nicolae Kretzulescu
Data publicării:
Elevii intră în era digitală: prima clasă complet digitalizată din România funcţionează la Colegiul Nicolae Kretzulescu din Capitală. În loc de cărţi şi caiete, elevii au pe bănci tablete, iar profesorul predă şi face evaluări cu ajutorul unui ecran digital. Echiparea completă a costat aproape 30.000 de euro şi a fost asigurată de o firmă de echipamente electronice.
30 de tablete au fost distribuite între 30 de elevi, iar profesorul are la dispoziţie o plasmă digitală în loc de tablă. Pe pereţi sunt instalate ecrane inteligente pe care rulează aplicaţii interactive, conectate gadgeturile copiilor din clasă. Aşa arată prima clasă complet digitalizată din România.
„A lucra pe aceste echipamente înseamnă şi a economisi foarte mult din timpul de lucru de la clasă”, explică Mirela Dinescu, directorul Şcolii Superioare „Nicolae Kretzulescu”. „Ne dorim să fie un laborator funcţional, nu ni-l dorim închis, şi cu accesibilitate pentru toţi elevii liceului.”
Elevii abia aşteaptă să înveţe de pe tablete: „Mi se pare inovatoare, foarte atractivă pentru tinerii din ziua de azi. Nouă ne place tehnologia şi lecţiile vor fi mult mai uşoare. / Nu voi mai căra cărţi cu mine, iau doar tableta. Voi face cursuri pe ea imediat, trebuie să am doar o legătură de internet. / E ceva nou, e inovativ, sper să mă ajute pe viitor” - sunt câteva dintre părerile elevilor din clasa digitală.
Suportul tehnic există, iar acum ei aşteaptă şi manualele digitale. Ministerul Educaţiei a promis că acestea vor fi gata până anul viitor.
Unele studii arată că elevii reţin până la 70% din informaţii atunci când suportul de învăţare este interactiv şi doar cinci procente când informaţia este citită.