S-a dat startul la programul de practică de la Guvern

Data publicării:
palatul-victoria gov ro-2

„Ce-mi doresc eu este să vin în ţară şi să ajut oamenii să înţeleagă mai bine cum funcţionează guvernarea, democraţia ca să se poată folosi de ele într-un mod corect. Nu avem obişnuinţa de a trage oamenii la răspundere”, a spus Georgiana Baciu.

Georgiana este de doi ani la Manchester. Studiază relaţii internaţionale şi acum va avea ocazia să vadă cum funcţionează diplomaţia românească. La fel ca ea, 7.400 de tineri au vrut să vadă cum lucrează instituţiile statului şi, de ce nu, să le facă mai de ajutor pentru români.

Asta înseamnă că mai avem o șansă. O șansă să modernizăm administrația nu doar pe hârtie, prin legislație și reforme, și prin resurse umane”, a fost mesajul premierului Dacian Cioloș.

Un sfert dintre tinerii aleşi să lucreaze două luni în administraţie învaţă la universităţi din străinătate şi au fost avertizaţi chiar de un ministru să nu se sperie de ce găsesc aici.

O să fiţi dezamăgiţi, poate şocaţi, nemulţumiţi de cum merg lucrurile. Luați-o ca pe un fapt. Asta este baza de la care se porneşte şi este un teritoriu pe care se poate modela schimbarea”, a spus ministrul Mediului Cristiana Pașca-Palmer.

Răspunsul multora ne dă speranţe.

Mă interesează foarte mult să rămân în administrație și în condițiile în care pot să fiu util. Cred cu tărie ca noi putem să construim un buget prin care să se aloce 6% din PIB pentru finanțarea în Educație”,a spus un student.

Tinerii vor lucra două luni în 20 de ministere şi alte 23 de instituţii publice în schimbul unei burse lunare de 1.000 de lei. Premierul i-a îndemnat să profite de această perioadă care i-ar putea ajuta.

Și la mine e un fel de stagiu mandatul ăsta, puțin mai lung, dar tot un stagiu în sensul ca învăț lucruri noi”, a spus Dacian Cioloș.

Internship.Gov.Ro este programul oficial de internship organizat de către Guvernul României, dedicat studenților și tinerilor absolvenți. Prima ediție a avut loc în 2013 și au participat 25 de tineri care au fost repartizați la Palatul Victoria, potrivit internship.gov.ro.

În 2014, programul s-a extins și a inclus și ministerele și departamentele conduse de miniștri și miniștri-delegați, însumând peste 150 de tineri.

În 2015, în cadrul celei de-a treia ediții, au fost implicate în program alte instituții publice centrale din subordinea Guvernului și a ministerelor, ajungându-se astfel la 300 de poziții disponibile din totalul de peste 450 de oportunități, râspândite în 77 de autorități și instituții publice ale administrației centrale.

Programul oficial de Internship al Guvernului se va derula în această vară în perioada 22 iulie – 22 septembrie 2016.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...