Salvaţi Copiii România dă startul campaniei „Siguranţa pe Internet”, ca suport de consiliere şi informare pentru copii, pentru părinţi şi profesori cu privire la utilizarea responsabilă a internetului. Organizaţia oferă o linie de consiliere Internet Helpline tuturor celor care au nevoie de informaţii sau de consiliere în cazul în care se confruntă cu situaţii neplăcute sau riscante pe internet, precum hărţuirea, ameninţarea, furtul de date personale, frauda şi alte situaţii de acest tip. Internet Helpline asigură suport printr-o linie telefonică, 031.80.80.000, o adresă de e-mail, helpline@sigur.info şi pe chat, la helpline_sigurinfo.
RCS & RDS susţine acest proiect punând gratuit la dispoziţia Salvaţi Copiii, linia de consiliere telefonică 031.80.80.000, care poate fi apelată gratuit nelimitat de către abonaţii Digi Tel şi Digi Mobil. Acest proiect beneficiază pentru prima dată de o linie telefonică gratuită.
Numărul de telefon, ca şi întreaga linie de Internet Helpline sunt disponibile tuturor persoanelor care consideră că siguranţa lor pe Internet este amenințată sau care doresc mai multe informaţii despre acest subiect. Situaţiile în care o persoană poate apela această linie sunt:
informații generale despre siguranţa online
cyberbullying/hărţuire online
furtul datelor personale
dependenţa de computer sau Internet
expunere la conţinut neadecvat
contact cu persoane necunoscute
probleme pe reţelele de socializare
RCS & RDS va avea o implicare activă şi în informarea publicului şi a abonaţilor Digi asupra modalităţilor prin care copiii lor se pot proteja mai bine de situaţiile riscante care ar putea apărea în utilizarea internetului. Compania va pune, în acest sens, la dispoziţia clienţilor, informaţii detaliate pe site-ului www.rcs-rds.ro şi în contul de client. De asemenea, îşi va ţine la curent abonaţii cu activităţile de informare derulate de Salvaţi Copiii în şcoli, în cadrul evenimentelor cu participarea în masă a copiiilor şi pe portalul dedicat proiectului, www.sigur.info.
„Ne bucurăm să participăm la acest proiect şi să oferim un număr cu apelare gratuită în reţelele noastre de telefonie, Digi Tel şi Digi Mobil. Suntem compania cu cel mai mare număr de abonaţi la internet din România şi ne dorim ca toţi utilizatorii noştri, şi cu atât mai mult copiii, să profite la maxim de beneficiile internetului. Navigarea în siguranţă, regulile unei bune socializări fac parte din condiţiile necesare pentru o experienţă cu avantaje maxime în mediul online. De aceea, pe lângă faptul că facilităm comunicarea între copiii care întâmpină probleme pe internet şi organizaţia care le poate oferi suport, ne vom implica în informarea utilizatorilor din reţeaua Digi, părinţi şi copiii, pentru conştientizarea riscurilor din mediul online şi pentru o navigare mai sigură”, declară Florin Nemeş, Coordonator Marketing şi PR RCS & RDS.
RCS & RDS este unul din cei mai importanţi operatori din regiune, furnizând servicii de telecomunicaţii în Romania, Ungaria, Cehia, Serbia, Spania şi Italia. Compania şi-a dezvoltat propria infrastructură de telecomunicaţii pe suport de fibră optică şi acoperă cu servicii de cablu TV, internet, telefonie fixă şi mobilă peste 200 oraşe din ţară. RCS & RDS este lider pe piaţa din România în furnizarea serviciilor de internet şi de televiziune prin cablu şi satelit şi este cel mai mare furnizor alternativ de servicii de telefonie fixă. De asemenea, RCS & RDS este singura companie de telecomunicaţii din România care oferă pachete complete cu cinci servicii: televiziune prin cablu sau satelit Digi TV, internet de mare viteză fix şi mobil Digi Net, telefonie fixă Digi Tel şi telefonie mobilă Digi Mobil. Pentru toate pachetele de servicii, compania practică cele mai accesibile tarife de pe piaţă. www.rcs-rds.ro