Profesorii care ies din tipare, excepții într-un învățământ prăfuit
În România, profesorii care reuşesc să-şi facă elevii să le placă la ore sunt o excepţie, nu o regulă. Iar cei care o fac îşi asumă experimentul în nume personal. Riscă să provoace supărarea colegilor lor, adepţii metodelor clasice de predare, dacă folosesc telefoanele mobile pentru a căuta, de pildă, informaţii despre subiectul unei lecţii.
„Nu trebuie să acţionezi asupra copilului, ci să stimulezi copilul să acţioneze el”, spunea Adolphe Ferriere, promotorul conceptului de școală activă.
Asta și-a propus şi Carmen Ion, profesor de română la Colegiul Naţional Pedagogic „Spiru Haret” din Focşani. De cinci ani, orele ei de limba şi literatura română se desfăşoară complet diferit.
„După citirea romanului, ideal este să vă întâlniţi în echipă şi să discutaţi problematica romanului şi personajele şi ce aţi înţeles voi din roman. Ce anume v-a atras atenţia”, le spune, la oră, elevilor.
Carmen Ion, profesorul care și-a transformat elevii în regizori și actori
Ce poate face un profesor atunci când elevii nu sunt foarte atrași de cărțile pe care trebuie să le citească pentru școală? Carmen Ion s-a gândit să aducă totul într-un context plăcut elevilor: cu camere video și computere.
„Prima etapă ca să faceţi un scenariu bun este aceea de a stabili momentele, scenele importante din roman care vreţi voi să figureze în scenariu” - așa începe unul dintre exercițiile de la limba și literatura română.
Elevii transformă fiecare carte într-un scenariu. Și fiecare scenariu într-un trailer de film.
Am surprins elevii într-un astfel de exercițiu:
- Noi am avut de pregătit un trailer pe baza cărţii „Defecţii” de Cecilia Ahern şi acum îl vom urmări.
Carmen Ion, profesorul de limba română, explică metoda și cum i-a venit ideea: „Am vrut să îi atrag în clasa a IX-a către lectură şi să nu mai aud: E mare cartea, dar nu e şi film după ea? Și tot auzeam replica asta: Nu e film? Nu putem să vedem filmul? Nu, nu puteţi să vedeţi filmul şi atunci am zis să facem o combinaţie între carte şi film. Mi-a venit ideea cu trailerul, pentru că ţinta a fost să îi determinăm şi pe alţii să citească, de fapt”.
La clasa a IX-a, elevii au de filmat un trailer după cartea „Zaira” a lui Cătălin Dorian Florescu.
- Zic eu prima dată: Dacă vrei vino mâine să iei ceaiul la mine. Şi după aceea spui tu.
- Ok!
- Puteţi să începeţi!
- Dacă vrei, vino mâine la mine.
- La ce etaj stai?
- La trei.
- Dacă îmi dai voie, am să te conduc.
(Ia-o de mână)
Iulia – elevă: „Cititul clar nu este punctul forte al acestei generaţii. E o metodă superfaină de a te distra, mai ales când eşti într-un grup. Pui cap la cap. Începi să te cerţi, să te suprapui cu ideile. Şi la sfârşit, după tot haosul ăla, ies lucruri superfaine. Faci lucrurile respective în echipă şi te distrezi în acelaşi timp şi inconştient le reţii”.
Mihaela – elevă: „Cu toţii ştim că cititul şi învăţatul sunt nişte probleme mai grave, iar metoda asta mi se pare un mod interactiv, jucăuş, în care nici măcar nu îţi dai seama că tu de fapt înveţi. Nu mi-am dat seama când am citit cartea, nu mi-am dat seama când am făcut tot proiectul ăsta. Este un mod de a ne păcăli oarecum, adică noi nu vrem să citim, dar o facem pentru distracţie”.
Nu a trecut mult până când și elevii de la alte clase au vrut să fie „păcăliți” de scenariile profersoarei.
Carmen Ion - profesor limba român: A ieşit foarte bine, au aflat şi alţii. Am mai făcut cu altă clasă la o săptămână după, încercând chiar cu o nuvelă, „Moara cu noroc”, şi când am văzut trailerele lor, am rămas impresionată. Îşi făcuseră rost de costume populare, au filmat la Muzeul Satului. Am organizat în şcoală o vizionare în cadrul „Săptămânii altfel”. S-a prins foarte bine şi la ceilalţi elevi, s-au ţinut unii după mine: „Doamna, dar trebuie să o facem la nivelul liceului, trebuie să o facem la nivelul judeţului, trebuie să o facem la nivel de ţară”.
BOOVIE, festivalul de book-trailere
Aşa a luat naştere Festivalul BOOVIE, la care anul acesta vor participa peste 1.000 de elevi din ţară, dar şi din Republica Moldova.
- Am luat scenele cele mai importante şi le-am pus cap la cap şi a ieşit asta. Acţiunea a fost bazată strict pe scenele din carte. Noi am încercat să prezentăm totul cât mai aproape de carte. Asta incluzând şi locurile şi personajele. Au fost foarte multe ore de muncă, având în vedere că cel puţin scena de la tribunal a fost filmată de vreo 30 de ori, explică elevii.
Poate fi reprodus acest proiect educațional în cât mai multe dintre școlile din România? Specialiștii în educație spun că pentru ca acest lucru să se întâmple e foarte importantă pregătirea profesorilor. Și felul în care aceștia își doresc și reușesc să adapteze metodele de predare la nevoile elevilor. În ce privește programa școlară...
Programa şcolară poate fi o piedică?
Daniela Vişoianu - expert în educaţie: „Nu. E un clişeu. E ceea ce facem şi noi ca adulţi atunci când ne confruntăm cu o situaţie şi nu vrem să ne schimbăm, găsim nişte scuze. Programa pentru multe cadre didactice este o scuză să nu se transforme ei ca profesori. Formarea iniţială a cadrelor didactice este ceva ce s-a ratat în România în ultima vreme. Învăţătoarele generaţiei mele ştiau să facă aceste lucruri interactive. Erau foarte bune la trecerea de la concret la abstarct. Foloseau şi ele boabe de fasole sau riglete pentru matematică”.
Carmen Ion și-ar dori totuși o programă școlară mai puțin încărcată la limba română.
Carmen Ion - profesor limba română: „Nu imi imaginez cum ar arăta o programă mai aerisită la română. Visez cumva la aplicarea unui sistem împrumutat din străinătate, unde înţeleg că în Suedia, în timpul unui semestru, studiază patru opere literare. Evident că dacă aş avea acel timp, aş putea inventa o mulţime de alte lucruri. Nu aş rămâne doar la trailere, ar rămâne doar o formă de expresie şi atât. Numai că suntem atât de blocaţi de multele lucruri pe care le avem de făcut şi de toate obiectivele de îndeplinit, încât e puţin loc pentru creativitate şi pentru experiment”.
Bogdan Enescu, un prof de mate altfel
Tehnologia este asul din mânecă şi pentru Bogdan Enescu, profesor de matematică la Liceul Haşdeu din Buzău. A reuşit să facă din materia care sperie toţi elevi o adevărată atracție. La orele lui fraza „nu ai voie cu telefonul la oră” nu s-a mai auzit de ani de zile pentru că elevii au voie să facă exerciţiile sau să se inspire de pe internet.
Bogdan Enescu, profesor de matematică: „Matematica oricum este grea, încerc să fac în aşa fel încât să fie mai puţin apăsătoare, mai amuzantă, mai destinsă, să nu fier speriaţi şi să le placă ora, dacă îi atragi de partea asta, e uşor”.
În plus, cu ajutorul unor aplicaţii, reprezentările geometrice sau exercițiile complicate sunt mai ușor de înțeles.
„Aplicaţia se cheamă zoom cloud medinx, este gratuită şi poate fi descărcată de oricine şi când eu pornesc aplicaţia de pe laptopul meu, elevii intră pe această aplicaţie şi aleg să participe la acest miting cu un cod. Mai folosesc un program foarte bun pentru reprezentări geometrice şi fac lucrurile să fie mai înţelese mai bine”, explică profesorul.
Bogdan Enescu a reușit să îi ajute pe mulți dintre elevi să își depășească teama de matematică.
Andreea, elevă: „Ora de matematică este o oră interactivă, nu numai că facem exerciţii din carte şi învăţăm lucruri noi, însă domnul profesor ne dă exemple din viaţa reală sau lucruri care se fac la facultate, astfel încât ne atrage mult spre acest domeniu şi de aceea ora trece foarte repede în general”
Radu, elev: „Ora de matematică cu dom’ profesor este diferită faţă de orele pe care le-am avut cu alţi profesori, în sensul că are o altă structură, este mai puţin rigidă şi de obicei ni se prezintă probleme care nu sunt în carte, este mai drăguţă”.
Bogdan Enescu, profesor de matematică: „Trebuie să îţi placă meseria asta, să îţi placă copiii, mie îmi place foarte mult, altfel n-aş fi rămas atât de mult timp aici, e o meserie are nu te plictiseşte niciodată, dacă o faci cum trebuie”.
Ion Băraru, profesorul „NASA”
„Încearcă să reglezi asta foarte bine. Să fixezi sub el. Foarte bine. Copii, după ce faceţi un orificiu, să vă uitaţi şi pe o parte, şi pe alta”.
Suntem la Constanța, la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, la o oră de fizică.
Cum poate fi transformată fizica, o materie în care copiii îşi prind urechile, de obicei, într-o joacă? Profesorul Ion Băraru din Constanţa, numit şi profesorul NASA, a descoperit secretul. Iese din tipare şi se pune în locul elevilor. Recunoaşte că dacă s-ar rezuma la a scrie formule pe tablă, i-ar pierde pe copii.
Ion Băraru, profesor de fizică: „La noi fizica nu înseamnă să te întorci cu spatele şi să scrii ceva pe tablă, ci înseamnă de ce, cum, iată la ce foloseşte şi aşa mai departe. Şi fiecare îşi găseşte în domeniul lui ceva interesant”.
Suntem la clasa a VI-a. Ora de fizică e opţională. Sala, plină cu elevi.
- Facem liftul pantograf. Este un lift format din mai multe articulaţii şi când o articulaţie este împinsă, se mişcă şi celelalte, explică elevii.
- De ce vii la ora opţională de fizică?
- Eu vin pentru că îmi place foarte mult arta şi-mi place să creez. Mi se parte foarte interesant că putem să lucrăm în echipă şi să facem proiecte care ţin şi de fizică, şi de lucrul în echipă, şi de a lega prietenii noi. Şi mi se pare o chestie pe care nu poţi să o faci de foarte multe ori în viaţă. Şi profesorii care fac şi glume, nu sunt numai cu învăţat, nu numai ne predau. Ne alegem noi echipele, ce proiecte vrem să facem şi e foarte interesant.
Pilda cu broscuțele
În propriul stil, într-o excursie în Delta Dunării, proful de fizică le-a explicat copiilor ce înseamnă apropierea dintre dascăli şi elevi.
Ion Băraru, profesor de fizică: „Am vrut să le arăt că te poţi apropia de copii şi asta le spun şi profesorilor. Dacă te consideri membru al comunităţii lor. Şi le-am dat exemplul cu broaştele, care sunt cele mai sfioase. Dacă vii spre broască din interior, din apă, nu fuge, zice ca eşti de-al lor şi asta este cred că e o tehnică de a te înţelege cu copiii, să te consideri de-al lor. De îndată ce ţipi, se fac arici”.
Aşa cum broscuţele s-au apropiat de Ion Băraru, sute de elevi s-au lipit de fizică.
Proful lor preferat, de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, duce aproape în fiecare an elevii în Statele Unite ale Americii la concursul NASA. În două decenii a intrat în competiţie cu peste 700 de copii, care s-au întors cu zeci de premii. Nu de puţine ori, chiar marele premiu.
- Cum i-aţi dus la NASA?
- Îi stârnesc, uite, vreţi să participaţi, uite, vrei să ajungi la NASA? Şi la sfârşitul anului se trezesc acolo.
Bianca, elevă: „A fost de neuitat întâlnindu-mă cu oameni din atâtea ţări diferite şi o îmbinare de culturi”.
Omer, elev:„De când eram mic m-a pasionat fizica şi electronica şi tot ce este legat de tehnologie şi de când am venit la liceu, domnul profesor m-a tot împins înainte şi m-a făcut să-mi placă şi mai mult. E foarte diferit, foarte practic, are simţul umorului, care ţine ora foarte intresantă şi te face să-ţi placă fizica şi tot ce e legat de asta”.
În templul cunoașterii
Deplasările la NASA nu au fost plătite de Ministerul Educaţiei. A reuşit să îşi ducă elevii cu ajutorul sponsorizărilor sau din buzunarul părinţilor. Acest „Domn Trandafir” modern are foști elevi care au ajuns la cele mai prestigioase universități din lume, Princeton, Harvard și Cambridge. Mulţi au devenit doctori în astronomie. Pentru el acestea sunt adevăratele satisfacţii, să îşi vadă copiii realizaţi, chiar dacă sistemul educaţional din România nu le dă aripi, ci mai degrabă le pune piedici.
Daniela Vişoianu - expert în educaţie: „Cred că în învăţământul de masă avem o mare problemă cu creativitatea, în sensul în care o cam blocăm de destul de devreme. Mai credem că nu-i încurajăm să pună întrebări. Întrebările greşite sunt penalizate. Dacă un copil se ridică în picioare şi pune o întrebare şi este greşită se râde de el, învăţătoarea nu este înţelegătoare. Şi atunci pierde în timp. Nu mai pune întrebări, nu mai este curios”.
Florian Colceag – profesor:„Nu te adresezi manualului, te adresezi copilului. Copilul are piedici undeva, are deschideri în altă parte. Cu el trebuie să dialoghezi, trebuie să pătrunzi, ai aventura cunoaşterii. Dar pentru că nu ai, eşti pus să faci o muncă repetitivă şi monotonă, nici copilul nu se dezvoltă în mod creativ. Ei trebuie să meargă la şcoală cu bucurie. Să aibă acolo templul cunoaşterii în care pot afla întrebări şi răspunsuri”.
Reporteri: Mihaela Brazdeș, Andreea Brașovean, Alexandra Dinu
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
