Problemele educației. Ineficienţa îndesată într-un ghiozdan de 10 kg
Despre „Stejarul din Borzeşti” au învățat zeci de generații. Învață și copiii care merg acum la școală. Un exemplu la întâmplare, dar foarte relevant. În tot acest răstimp, lumea s-a schimbat incredibil, sub ochii noştri. Dar manualele şcolare româneşti au rezistat oricărei provocări. Umplu ghiozdane care chircesc spinările copiilor. Iar asta e doar una dintre probleme.
Ghiozdanul încărcat la refuz, volumul imens de teme, informaţiile multe și inutile ascund metehne ale sistemului, inclusiv orgoliul unor profesori care cer caiete suplimentare peste caiete suplimentare, unele departe de nevoile reale ale copilului. Apoi vine disperarea învăţătorilor de la clasă de a-şi atrage elevi. Iar numărul de cărţi şi caiete devine o metodă de a atrage copii.
E, de fapt, o nouă victorie în palmaresul educatorului şi, mai ales, al autorului de manual şi nu un lucru necesar şi util. În plus, pe acest traseu sinuos şi încărcat pot apărea şi licitaţiile îndoielnice.
„Există o mulțime de culegeri sau de caiete de lucru care au apărut ca ciupercile după ploaie și din care se câștigă foarte mulți bani. Eu, ca autor, care am șansa să public și am și înțelegere la minister și primesc și parafa lor, pot să mă dau peste cap și în spectacol. Dacă învățătorul le aduce în clasă, sigur că părintele le tratează ca pe literă de lege și își bat capul acasă să rezolve acele probleme care nu sunt conforme cu programa școlară, dar care sunt bune pentru noi să isterizeze familii întregi care își trimit copiii la meditații. Îmi spunea cineva că are copil în clasa a doua cu trei auxiliare la muzică. E foarte ușor de vândut gogomănia asta a culegerilor. Eu încep să mă tulbur, să mă sperii că, iată, copilul meu are o cursă lungă de alergat, s-ar putea vecinul de palier să aibă și mai multe auxiliare și, atunci, ușor de păcălit aceste familii. Din păcate cel mai mult suferă copiii, pentru că ei chiar muncesc ca în secolul XIX. Copiii noștri muncesc în școli ca în fabrici. Sunt așezați în bănci, spatele cocoșat, ghiozdanele grele și trag la muncă”, spune Oana Moraru, expert în educație.
Lecţiile sunt uneori inadecvate vârstei elevului.
„Majoritatea profesorilor noștri merg după manualele prost scrise, care sunt doldora de informații teoretice, abstracte, puse așa, ca o listă de cuvinte și noțiuni, fără legătură una cu cealaltă. Manualele sunt scrise cumva din orgoliul acestor adulți care am senzația că vor să dovedească cât de buni, importanți și docți sunt ei. Manualul de a cincea, la istorie, are în primul sau al doilea rând sintagma ,,tendințele expansioniste ale Imperiului Psersan”. Despre ce să vorbim dacă, totuși, la nivelul celor care scriu, nu au o minimă responsabilitate și cunoaștere a minții unui copil de 10,11 ani? Noi avem în culegeri la clasa I, când ei de abia scriu cifrele corect, ecuații cu o necunoscută. Chestii care te obligă să înveți mecanic, ilogic, să prestezi exact ca într-o fabrică, fără să știi ce faci”, spune Oana Moraru.
Dacă stai de vorbă cu elevii, poţi învăţa multe despre manuale. Despre cum ar putea sau chiar despre cum ar trebui să fie. Multora le e atât de clar şi ce nu le place la cărţile de-acum, şi cum le-ar plăcea să fie, dacă cineva s-ar îndura să le schimbe.
„Cel mai mult îmi place manualul de la română pentru că este făcut pentru programa şcolară actuală, folosind - spre exemplu anul trecut foloseam şi fraze pe care mai mulţi copii le utilizează pe site-urile de socializare. De exemplu Facebook Messenger. Adică un fel de intersecţie între lumea modernă şi programa şcolară. Majoritatea sunt alb-negru, paginile, imaginile nu sunt niciodată explicite şi nu prea înţelegi teoria. Făcut în aşa fel încât să nu ştii ce citeşti. Dacă nu ai sprijinul unui profesor nu prea poţi să înţelegi de acolo”, spune Eva, elevă.
Teo, care este elev la o şcoală privată, ar şi el câteva idei pentru ca totul să devină mai uşor de înţeles, mai interesant, chiar mai amuzant.
„Poate nişte ore mai distractive la unele materii mai grele. (Care sunt materiile grele?) Păi, câteodată româna, depinde de lecţie... (Şi cum ar trebui să fie orelea astea distractive?) Să ne împărţim în două grupe, să avem fiecare câte o temă, să facem compuneri împreună”, spune Teo.
„Rețeta e să vină profesioniștii acestei țări, pentru că sunt mulți care știu pedagogie, care să transforme aceste manuale și programe într-un instrument de lucru, nu de laudă și bravadă a unor tipi care scriu de undeva din turnul lor de fildeș. Cunosc o groază de exemple de profesori care se bucură să dea teste super dificile copiilor de 12, 13 ani. Ne temem că ai noștri copii nu ajung la acel standard care este aberant, cel propus acum în România, și nerelevant. Nu creează niște minți deschise, creative, implicate. Avem o cultură toxică educațională. Undeva sistemul de gripează și ajung pe piață aceleași prostii”, spune Oana Moraru.
În România, peste 70% dintre elevi se simt singuri la şcoală, sunt nefericiţi şi stresaţi continuu. O spun studiile care s-au tot făcut. Şi cum altfel s-ar putea simţi într-un loc în care petrec zilnic atâta amar de timp şi care seamănă, mai degrabă, cu o unitate militară? Nu întrerupi, nu deranjezi, nu comentezi. „Taci, stai jos şi scrie de pe tablă!” aud cel puţin o dată pe zi. Iar curiozitatea naturală a copilului dispare, semestru după semestru. E înlocuită de teamă, de stres şi, uneori, chiar de revoltă.
Sursa: Digi24
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
