Premierul Victor Ponta i-a dat un ultimatum ministrului Educaţiei

Data publicării:
remus pricopie - 5563627-Mediafax Foto-Ghita Porumb-3

"A fost o scurtă discuţie, în care premierul i-a dat ministrului un ultimatum să rezolve situaţia până săptămâna viitoare", au arătat sursele prezente la şedinţă. Următoarea şedinţă de guvern este programată la acest moment pentru luni, 22 septembrie. La începutul şedinţei de guvern, premierul Ponta a declarat că elevii vor învăţa în continuare după manuale vechi dacă toate contestaţiile depuse la licitaţia organizată de Ministerul Educaţiei nu vor fi soluţionate rapid, arătând că varianta ca elevii să nu aibă deloc manuale nici peste două săptămâni este inacceptabilă.

El i-a cerut ministrului de resort, Remus Pricopie, să informeze Guvernul săptămâna viitoare care este situaţia. "Susţin în totalitate ideea ca, după 10 ani în care tuturor le-a fost frică de mafia manualelor, să facem manuale noi, moderne, sub formă digitală, care să arate că suntem în secolul XXI, dar, în acelaşi timp, dacă toate procedurile şi contestaţiile nu se rezolvă, până săptămâna viitoare trebuie să găsiţi soluţia, chiar şi temporară.

Înseamnă că şi anul acesta copiii or să înveţe după manualele vechi, cum au făcut-o şi până acum. Deci, într-o săptămână vreau să informaţi Guvernul : ori reuşim să terminăm contestaţiile, ori, dacă nu, asta e. Pentru cei care au contestat şi cei din politică care îi susţin, probabil că vom mai pierde încă câteva luni şi mergem pe manualele vechi, dar ideea că peste două săptămâni nu au copiii manuale mi se pare inacceptabilă", i-a spus Ponta ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, în şedinţa de miercuri a Guvernului.

El a apreciat să scandalul manualelor şcolare a fost folosit şi politic. Din anul şcolar 2014-2015, elevii claselor I şi a II-a ar fi urmat să înveţe după manuale noi, inclusiv în variantă digitală. Pentru realizarea acestora, Ministerul Educaţiei a organizat o licitaţie, care a fost însă contestată de unele edituri.

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a decis, la 10 septembrie, continuarea procedurii pentru reevaluarea ofertelor depuse în cadrul licitaţiei pentru realizarea manualelor şcolare, după ce trei contestaţii au fost admise, şase admise în parte şi două respinse.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...