Marele premiu la Intel ISEF 2013. Ionuţ Budişteanu s-a întors victorios acasă

Data publicării:
budisteanu-66769

Ionuț Budișteanu, originar din Râmnicu Vâlcea, a câştigat marele premiu la Intel ISEF 2013, la categoria „Inginerie computerizată”.

Un material video postat pe site-ul concursului arată care a fost reacţia tânărului în momentul în care a fost desemnat câştigătorul marelui premiu. Vizibil emoţionat, Ionuţ a urcat pe scenă cu drapelul României în mână.

Tot cu emoții a ajuns şi acasă, la Râmnicu Vâlcea.

„Mi-am dorit întotdeauna premiul şi în sfârşit, în al patrulea an am reuşit să câstig. Încă nu m-am trezit”, spune tânărul, râzând.

Cum și-a dezvoltat pasiunea

Ionuţ a reuşit să obţină premiul pe care niciun elev din afara Statelor Unite nu l-a câştigat în ultimele decenii.

Băiatul a avut primul calculator la trei ani. Timp de cinci ani, l-a folosit doar pentru jocuri, iar apoi a trecut la aplicații. În ultimii opt ani a participat la 148 de concursuri naționale și internaționale de inventică şi a adunat zeci de premii.

„Drumul n-a fost chiar uşor, mulţi părinţi poate consideră că poate ajungi repede undeva, dar nu este aşa, au fost şi greutăţi, persoane care n-au crezut în el”, povestește Aurelia Budişteanu.

Peste Ocean, Ionut a avut parte de concurență serioasă: 1.600 de persoane. Românul însă i-a impresionat pe membrii juriului cu proiectul maşinii low-cost fără şofer, care ar putea revoluţiona industria auto bazată pe inteligenţă artificială. Singurul lucru care îi lipseşte acum este un investitor.

„Trebuie un background în spate, o fabrică de maşini, să facă într-adevăr un produs în masă la prototipul pe care l-am realizat. Mi-aş dori foarte mult să fiu contactat de către o companie producătoare de maşini şi să realizeze ei un produs final”, explică Ionuţ Budişteanu.

Mândria profesorilor

În drumul lui spre succes a avut și un mentor: profesoara de informatică.

„Tot timpul i-am spus că e foarte greu să ajungi în vârf, dar şi mai greu e să stai acolo şi încă o dată Ionuţ a dovedit că urcă şi mai sus”, își amintește Mirela Mlisan, profesor la Colegiul „Mircea cel Bătrân”.

Profesorii de la Liceul Tehnologic Oltchim din Râmnicu Vâlcea, unde Ionuţ este elev în clasa a XII-a, au numai cuvinte de laudă despre el.

„Excelează în toate domeniile, dar l-am sprijinit ca să putem să îi creăm timpul liber necesar pentru preocupările sale”, explică Ruxandra Cristian, director al Grupului Şcolar Oltchim.

„Înseamnă un lucru extraordinar, ţinând cont de faptul că acest copil a fost susţinut doar de o echipă mică, ne-am simţit mari acolo”, spune Remus Grigorescu, inspectorul şcolar general din Vâlcea.

După examenul de bacalaureat din vară, Ionuț vrea să studieze la Bucureşti. Visul lui este să devină profesor universitar.

Ionuț Budișteanu este invitatul special al lui Cosmin Prelipceanu în ediția de azi a „Jurnalului de seară”. Urmăriți emisiunea live pe Digi24 și digi24.ro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...