Învăţătoare: O cafea din aia şi o ciocolată daţi? Nu, eu nu ştiu dacă sunteţi săraci sau sunteţi nesimţiţi, pe bune. Ca şi clasă. Zi, măi, cum o să te poţi duce, măi, la bibliotecară şi la secretară cu o cafea şi o ciocolată? Doamne...
Părinte: Nu, că mai sunt...
Învăţătoare: Unde mai sunt?
Părinte: Trebuie să fie nişte coşuri, probabil mai vin cu ele mâine.
Învăţătoare: Nu, eu cred că coşurile alea sunt...
Părinte: Nu, alea sunt pentru bodyguarzi.
Învăţătoare: N-are cum.
Învăţătoare: Cine are curajul să se ducă cu un asemenea cadou?
Părinte: Eu.
Învăţătoare: Te duci tu?
Părinte: N-am o problemă.
Învăţătoare: Stai jos și uită-te la mine. Este o poveste...Ai putere să te lupți cu un vânt, cu un sistem, cu o orientare? Eu asta te întreb.
Părinte: Și am mai vorbit și cu alte clase și cred că suntem singurii care onorăm toate femeile de serviciu, toți bodyguarzii, tot personalul.
Învăţătoare: Mai găsești o altă clasă care nu a dat cadouri? Eu nu am văzut decât cadourile care merg cu sticle de whisky și cu cozonaci Panettone. Asta este școala de fițe, da?
Mama care a denunţat-o pe învăţătoarea de la Şcoala 10 s-a prezentat la Poliţie pentru a aduce imaginile care au surprins dialogul cu cadrul didactic. Femeia a venit din proprie initiativa, fiind dispusă să dea o declaraţie oficială în anchetă. Alături de aceasta în faţa poliţiştilor s-a mai prezentat un părinte.
„Sunt părinți cărora li s-a cerut să-și ducă copiii la after school, garantându-li-se astfel anumite rezultate. Sunt părinți care au resimțit mai mult sau mai puțin toate lucrurile astea, altora li se pare normal. Fiecare cu poziția lui. De al începutul anului (n.red. anului școlar) am dat până acum 500 de lei pentru mobilier, pentru rechizite, pentru cadourile de Crăciun”, a spus femeia care a denunțat-o pe învățătoare.