Elevii români au obţinut două medalii de bronz şi o menţiune la cea de-a 35-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Biologie, care se desfăşoară, în perioada 6 - 14 iulie, la Astana, în Kazahstan.
Potrivit Ministerului Educaţiei, România a fost reprezentată de: Teodor Cârloanţă, clasa a XII-a la Colegiul Naţional "Dragoş Vodă" Câmpulung Moldovenesc, medalie de bronz; Ioana-Noemi Munteanu, clasa a XI-a la Colegiul Naţional ''Vasile Alecsandri" Bacău, medalie de bronz; Ionuţ Dumitru Adrian Găvănescu, clasa a XII-a la Colegiul Naţional "Tudor Vladimirescu" Târgu Jiu, menţiune; Mihai Manta, clasa a XII-a la "Colegiul Naţional I. L. Caragiale", Ploieşti, diplomă de participare.
Pregătirea lotului pentru nivelul înalt al competiţiei a inclus sesiuni intensive de studiu teoretic, lucrări practice şi simulări de examene, sub îndrumarea cadrelor didactice de la Facultatea de Biologie şi Geologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj şi al Ministerului Educaţiei, anunță Agerpres.
Editor : Sebastian Eduard