Ecaterina Andronescu: Învăţământul nu este politizat
Data actualizării: Data publicării:
În plin scandal privind concursul pentru ocuparea posturilor de directori de şcoli, Ecaterina Andronescu spune răspicat că învăţământul nu este politizat. Asta chiar dacă unii dintre directorii de şcoli fac parte şi dintr-un partid politic. Actualul şef al Comisiei de Educaţie din Senat a făcut aceste declaraţii în emisiunea „În faţa ta”, care va fi difuzată mâine, de la ora 13:05, pe Digi24.
Ecaterina Andronescu, preşedintele Comisiei de Educaţie din Senat: „Dacă cineva acum face o analiză în tot sistemul pe directorii care ocupă această funcție, o să vedeti ce surpriză aveți...nu au avut legături numirile cu politica”.
Moderator: „Spuneți că învățământul, în momentul acesta, nu este politizat?”
Ecaterina Andronescu: „Da, pot spune asta fără să îmi fie teamă. Ce trebuie să facă un director, el nu are ce să îi spună liderul politic ce să facă în școală, el are niște competențe tehnice pe care trebuie să le rezolve: să organizeze concursurile, să organizeze evaluările, să își structureze școala. Nu exclud ca unii dintre ei sa fie membri în partide”.