Din|interior. De ce elevii români nu ajung la liceele potrivite
Absolvenţii de clasa a opta urmează să îşi aleagă liceul luna viitoare. Pot alege orice specializare, iar calculatorul îi distribuie în funcţie de medii. Aşa că la liceele tehnice ajung elevii cu mediile cele mai mici întotdeauna. Repetenţia sistemului se transmite direct pe piaţa muncii. Angajatorii anunţă cea mai mare criză de forţă de muncă necalificată şi calificată. România este pe locul trei în lume în acest top. Ce se caută? Mecanici, strungari, sudori, tâmplari, croitori. Şi daca firmele mari îşi permit să organizeze clase de învăţământ dual, în colaborare cu Ministerul Educaţiei, ca să-i poată recruta pe cei mai buni meseriaşi încă din şcoală, pentru firmele mici rămâne doar ce oferă şcoala românească. Un reportaj despre criza fără sfârşit a locurilor de muncă, Din|interior.
Bucureştiul atrage în continuare ca un magnet şomerii din ţară. Dar îi şi produce.
-„Este greu să găseşti un mecanic, un electrician?”
Valentina Dobre, angajator: „Este foarte greu în ultima vreme, cei care aveau experienţă s-au apropiat sau deja au ajuns la vârsta pensiei, o parte dintre cei tineri cu siguranţă lucrează foarte mulţi în străinătate, iar cei tineri, momentan nu au suficientă experienţă sau sunt foarte puţini absolvenţi în România. Practic, pe meseriile acestea tradiţionale, maistru, mecanic, electrician, nu mai găsim, foarte puţini, foarte foarte puţini.”
Davia Argeşanu, specialist în resurse umane: „Există o criză permanentă generic vorbind. În România pare că avem în permanenţă o criză pe piaţa forţei de muncă. Cum se manifestă ea ţine de diverse cauze. Odată ai această strategie economică, piaţa muncii la noi este foarte reactivă. Există o criză generată de migraţia forţei de muncă, sunt profesii specializate care necesită o calificare înaltă în care şi teoria şi practica necesită foarte mult. Un client de-al nostru, de exemplu, căuta pentru un service pe cineva care să spele maşinile din service. E o muncă necalificată. Sigur că poate oferi un anumit salariu. Nu găseşte pe nimeni pentru că nimeni nu e dispus să vină să facă acea muncă pe un salariu atât de mic. Preferă să se ocupe de gospodărie sau să plece pentru că aceeaşi muncă necalificată este mult mai bine plătită în alte ţări.”
Dacă în Capitală rata şomajului este de doar 1,65%, în Giurgiu doar 1 din 8 locuitori are loc de muncă. Oraşul-port la Dunăre pare să plutească în derivă de ani buni.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Mitică Golea, şomer: „Ca să fiu sincer n-am ştiut exact despre ce e vorba venind aici, dar acum am înţeles care e situaţia. În afară de faptul că am înţeles care e situaţia, chiar îmi doresc să muncesc, îmi doresc să îmi caut un loc de muncă, cu 2,5 milioane care ni-i dă pe lună, nu putem să facem faţă. Am şi calificare de lăcătuş în construcţii mecanice. Am lucrat chiar aici în oraş, chiar aici în oraş m-am calificat la locul de muncă şi am terminat în portul naval Giurgiu, acum 20 şi ceva de ani.”
Doina Ţone, şomeră: „Caut un post de contabil. E dificil, că am lucrat de la 19 ani şi am ajuns la 49 de ani să îmi caut un loc de muncă. Nu prea sunt posibilităţi. Sunt multe croitorii, multe, orice altceva.”
Deloc întâmplător, în Giurgiu sunt şi liceele tehnice cu cele mai slabe rezultate din ţară. Se intră şi cu nota 3, iar Bac-ul îl iau doar 2% dintre elevi.
Gabriel Zorzini, directorul Liceului UCECOM "Spiru Haret": „Dintotdeauna mi-am dorit să fiu profesor, cu toate că rezultatele mele şcolare până la terminarea clasei a opta erau modeste. Dar mi-am iubit profesorii şi i-am admirat dintotdeauna. Din prima am fost muncitor la IOR. Am făcut facultatea la seral, am devenit inginer şi după 13 ani la IOR, am venit acum 30 de ani în această şcoală. Fabrica este şi ea o şcoală. Şi asta vreau să înţeleagă copiii din ziua de astăzi care vin la învăţământul acesta profesional dual. Că şcoala şi fabrica sunt complementare, că formează un întreg.”
Profesorul Gabriel Zorzini predă în acest liceu de 30 de ani. Cam de pe vremea în care erau la mare căutare depanatorii radio-tv sau marochinerii. Cooperativa meşteşugărească dicta specializările în funcţie de nevoi. Acum liceul se mândreşte cu clasele de coafură, cosmetică, de bijutieri şi mecanici auto. Renunţă fără regrete la specializările care nu au căutare, cum a fost încercarea cu detectivii particulari.
Gabriel Zorzini, directorul Liceului UCECOM "Spiru Haret": „Nu e niciun secret de fapt, trebuie să ai cât mai multe parteneriate cu agenţi economici, cu firme, tot timpul să fii la curent cu ce nevoi au acele firme, ce calificări îşi doresc. Unele poate nu le avem, dar le autorizăm, le creăm şi le scoatem pe piaţă, ca să poţi avea elevi. Şi să-i poţi angaja. Pentru că finalitatea unei şcoli care este? Gradul de angajabilitate până la urmă, unde la noi este undeva la 90% în toate şcolile UCECOM.”
Lazăr Mihaela, elevă: „Iniţial, cu orice fată, ca orice persoană îşi doreşte să facă o facultate, am avut toate şansele, desigur, cu BAC-ul luat, dar dacă dădeam acolo simţeam că totuşi nu sunt împăcată, deoarece îmi place foarte mult.”
Gabriel Biţă, elev: „Am terminat liceul de matematică-informatică, n-am vrut să fac altceva. Puteai să faci inginerie, nu? De la matematică-informatică puteam să mă duc în foarte multe locuri, inginerie, politehnică, robotică.”
Cei doi tineri care îşi urmează pasiunea sunt o excepţie. Restul ajung la o şcoală tehnică din cauza mediilor mici. Nu este de mirare că 65% dintre angajatori nu sunt mulţumiţi de pregătirea absolvenţilor de şcoli tehnice şi 60% dintre absolvenţi nu ar recomanda meseria lor altor persoane.
Ionuţ Ţicu i-a fost elev directorului Gabriel Zorzini. După ce a lucrat ca mecanic auto în mai multe firme mari a ajuns să aibă propriul service auto.
Ionuţ Mihai Ţicu, antreprenor: „Cum spunem noi, de la a învăţa să mături până la a face lucruri mai importante, motoare, diagnoze şi aşa mai departe. Decât să iasă un şomer cu facultate, mai bine iese un meseriaş care poate să-şi asigure traiul de zi cu zi, să asigure familiei sale un venit decent. E o problemă generală pe piaţa muncii la momentul ăsta în care piaţa muncii este prost calificată şi greu de găsit. Pentru că în general, cei mai tineri care lucrează în branşă acum sunt la o medie de 30 de ani, cam aici sunt, sub 30 destul de puţini. Iar din urmă nu avem opţiuni. Marea majoritate a tinerilor se îndreaptă spre, nu ştiu, IT, către orice altceva, mai puţin partea de profesională.”
Companiile s-au mobilizat şi cer ele Ministerului Educaţiei clase speciale cu ce meserii vor avea nevoie. A fost implementat învăţământul profesional dual, care înseamnă organizarea unor clase în parteneriat cu firmele unde se va face practica şi care îi va angaja după absolvire. Anul acesta sunt aproape 4.000 de locuri la acest tip de clase. Interesant este că, după ce se trage linie, la admitere, aproape jumătate dintre adolescenţi ajung în şcolile cu profil tehnic în sistemul clasic. Asta ar trebui să umple piaţa de muncitori calificaţi. Doar că prea puţini se angajează în meseria lor sau rămân în ţară.
Gabriela Petre, directorul Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic: „Dacă angajatorul cere, în măsura în care este posibil, adică dacă există o şcoală care este autorizată pentru acea calificare şi dacă are resursele umane necesare, şcolarizarea poate începe imediat din anul şcolar următor. Dacă nu avem aceste condiţii, atunci sistemul trebuie să pregătească o şcoală, să se autorizeze pentru calificarea respectivă, să atragă resursă umană astfel încât profesorii maiştri astfel încât să poată să furnizeze calificarea respectivă. Dar dacă nu există cerere, să spunem prin absurd, rişti să pregăteşti aceleaşi calificări care au sau poate nu au căutare... Şi asta este adevărat şi este punctul slab al acestei abordări, de a pregăti în învăţământul profesional exclusiv la solicitarea angajatorilor.”
Uneori, sursa răului nu este neapărat în curtea şcolii sau a angajatorului care nu se implică, ci acasă la fiecare elev unde părinţii nu pot depăşi anumite prejudecăţi.
Gabriela Petre, directorul Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic: „Învăţământul profesional este folosit ca o pedeapsă, ca o ameninţare. Li se spune: nu înveţi, nu eşti în stare să iei examenul, ajungi la o şcoală profesională, ca şi cum şcoala profesională ar fi ruşinea ruşinilor.”
Eduard Burghelia, student şi antreprenor: „Aceste şcoli sunt văzute ca şcoli pentru proşti, nu mă duc acolo pentru că îmi cade statutul, mi se pune o etichetă pe frunte. Deşi în alte părţi, şcolile de acest gen sunt foarte apreciate şi se observă atât lipsa de şcoli, cât şi cererea scăzută se observă în economie.”
Eduard Burghelia are nevoie de un sacou nou. Când are întâlniri de afaceri, trebuie să arate impecabil. La 16 ani, deschidea o afacere de curierat pe bicicletă la care a renunţat pentru a da BAC-ul. Şi când a venit vremea să se înscrie la facultate, şi-a dat seama că nu prea are opţiuni. A găsit într-un final o universitate total atipică de antreprenoriat unde trece examenele dacă firma pe care a înfiinţat-o are profit din primul an.
-„Te-ai gândit înainte de BAC, în generală de fapt, dacă te-ai duce la o şcoală profesională?”
Eduard Burghelia, student şi antreprenor: „Da, eu am luat în calcul, însă părinţii nu au fost de acord. Unii elevi îşi doresc să meargă, dar nu sunt lăsaţi de părinţi sau părinţii îşi doresc, într-un procent mai mic, ca copiii lor să studieze la profesională, dar nu îşi doresc copiii. De ce?”
Eduard Burghelia, student şi antreprenor: „Să rezum într-un cuvânt, de fapt două cuvinte, trei cuvinte: prea multă teorie. Şcoala pe mine mă stresa. Mergeam şase ore pe zi la liceu ca să nu iau absenţe, învăţam tot felul de lucruri, de exemplu, care este tema şi viziunea despre lume a autorului despre operă şi pe mine nu mă atrăgea acest lucru. Fiind şi pasionat de afaceri, eu voiam să fac afaceri. Ştiam din clasa a VII-a ce voiam să fac, aşadar am încercat să mă dezvolt pe partea de antreprenoriat decât pe partea de alte ramuri... Antreprenoriatul nu este despre nota de la BAC.”
Țara noastră este pe locul trei în lume la personal subcalificat. 80% dintre marile companii susţin că este o provocare să găsească muncitori. Poate și pentru că învăţământul românesc tehnic este croit pe tipare greşite.
Printre cele mai căutate meserii pe piaţa muncii sunt cele în industria textilă. Doar că la clasele de profil nimeresc rar elevii pasionaţi.
Alexandra Muşat, elevă: „Alesesem alimentaţie publică, dar nu mai erau locuri şi a trebuit să aleg între agricultură şi croitorie. Şi am preferat mai bine croitoria decât agricultura. Da, îmi place foarte mult, să fac orice, îmi place foarte mult să cos.”
Din spatele maşinii de cusut nu se vede că fata de 15 ani va naște în curând.
Alexandra Muşat, elevă: „Într-un fel a fost o perioadă frumoasă, că mi-a plăcut să port acest copil în pântec, dar nu trebuia chiar acum, trebuia puţin mai târziu fiindcă sunt mică, dar nici nu voiam să renunţ la el. Da, am vrut să continui pentru că mi-am dorit să termin toate clasele, să îmi iau diploma că sper să o iau şi să-mi iau şi examenul. În iulie sau în august, depinde când o să-l avem. O să nasc şi pe urmă o să vin să îl dau.”
Viorica Simion, maistru de croitorie: „Mulţi optează pentru alimentaţia publică, considerând că e un profil mai atrăgător, că se duc în restaurante, mai nou acum pe vase de croazieră, ştiţi cum au tinerii mai nou mentalitatea de a pleca afară. Puţini optează pentru profilul nostru, dar totuşi vin şi la profil. Eu caut să îi atrag, caut de la început să lucrez cu ei lucruri frumoase, mai deosebite, pentru că este un profil mai dificil decât celelalte şi trebuie atraşi ca să rămână. Alţii renunţă după un semestru nu mai vin, abandonează. Câţiva, 5% că vor ei şi au tragere de inimă spre acest profil, restul vin ca urmare a calculatorului, ştiţi repartiţia computerizată, iar alţii vin după ce se completează clasele de alimentaţie publică şi aşa mai departe, fetele nu au încotro, decât să se ducă la mecanici, preferă să vină la textile. Uitaţi că şi băieţii au preferat să vină la textile.”
Este o criză şi de maiştri în învăţământul românesc. Cine să mai lucreze în aceste meserii dacă nu are cine să-i pregătească?
La aceeaşi clasă predă şi Maria Matei. În paralel, îşi ia calificarea de maistru de croitorie la o şcoală privată din Bucureşti. Cu toate că este absolventă de studii superioare: inginerie economică, dar nu a profesat niciodată. Croitoria a fost însă o pasiune toată viaţa.
-„Profesorii v-au îndrumat să vă fructificaţi pasiunea?”
Maria Matei, profesoară: „Nu, deşi ştiau, nu, nimeni. De regulă, nu aveam discuţii de felul acesta, ba chiar aveam probleme pentru că ieşeam în evidenţă pentru că îmi făceam singură hainele şi ieşeam din mulţime.”
Deși nu există o strategie de urmat, care să le permită tinerilor să anticipeze ce meserii au viitor, internetul este plin de informații în acest sens. Studiile internaţionale arată că posturile cel mai greu de ocupat sunt cele de electricieni sau tâmplari, în timp ce pe locul secund sunt cele din domeniul IT. În iulie, elevii de clasa a opta îşi pot alege liceul, iar repartizarea se va face computerizat. De 16 ani, de când a fost introdus acest sistem, fără excepţie, liceele teoretice le surclasează în preferinţe pe cele tehnice, unde ajung cei mai slabi elevi. În şcolile profesionale se poate intra şi cu nota 1. O notă care asigură o corigenţă veşnică unui sistem care ar trebui să mişte roţile economiei.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
