Studenţii au avut liber ieri şi vor avea şi luni, ca să meargă să voteze acasă. Dacă unii au profitat de aceste zile pentru a merge la familiile lor, alţii au preferat să rămână în Bucureşti ca să înveţe ori ca să facă economie.
Reprezentanţii Universităţii Politehnica din Capitală spun că jumătate din studenţii care au locuri în cămine au plecat acasă ca să voteze. Pentru asta, au primit două zile libere... pe care nu le-au vrut, susţin tinerii. „Mulţi dintre ei au fost nemulţumiţi, pentru că noi va trebui să recuperăm ziua de vineri şi ziua de luni. Am considerat că nu era nevoie de două zile libere”, a spus Mirela Ilie, reprezentant al Ligii Studenţilor Electronişti.
Studenţii care au rămas în cămine spun că vor profita de aceste zile ca să înveţe. Alţii au locuri de muncă de la care nu pot lipsi. „Mi-am planificat foarte clar când ma duc acasă şi când nu şi nu am de ce să mă duc acasă, atât timp cât pot să votez unde vreau”. Unii studenţi au fost ceva mai norocoşi. Dacă nu au putut ajunge acasă, au venit părinţii la ei ca să le aducă mâncare. Cursurile programate pentru vineri şi luni vor fi recuperate.