Video Doi tineri ascunși în saci de plastic și înfășurați cu folie de aluminiu au vrut să treacă ilegal granița
Data actualizării: Data publicării:
Doi bărbați din Siria și Palestina au încercat să intre ilegal în România ascunși în saci de plastic și înfășurați în folie de aluminiu, într-un camion care transporta centrale termice. Potrivit Poliției de Frontieră, cei doi s-au urcat în camion în Turcia, fără a avea consimțământul șoferului și intenționau să ajungă în Germania.
Joi dimineața, polițiștii din Calafat au oprit pentru un control un camion, condus de un cetățean turc în vârstă de 44 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, centrale termice din Turcia pentru Ungaria.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șnurul asigurator al semiremorcii permitea deschiderea prelatei, fără a se deteriora sigiliul vamal, motiv pentru care au dispus un control amănunțit asupra mijlocului de transport.
Astfel, au fost descoperite în compartimentul de marfă al camionului, ascunse în saci de plastic și înfășurate în folie de aluminiu, două persoane.
Este vorba de doi tineri, în vârstă de 24 și 28 de ani, din Siria și Palestina, care s-au urcat în camion în Turcia, fără a avea consimțământul șoferului. Aceștia au declarat autorităților faptul că intenționau să ajungă în Germania.
Cei doi cetățeni străini, șoferul și mijlocul de transport au fost preluați de către reprezentații Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor.