Trump spune că „nu există” preț prea mare pentru planul său de deportare a imigranţilor: „Să facem graniţa fermă şi puternică”

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump
Donald Trump. Foto: Shutterstock

Preşedintele ales Donald Trump a declarat joi pentru NBC News că una dintre primele sale priorităţi la preluarea mandatului în ianuarie va fi să facă graniţa „fermă şi puternică”. Când a fost întrebat despre promisiunea sa de campanie privind deportările în masă, Trump a spus că administraţia sa „nu va avea de ales”, iar pentru asta, niciun preţ nu va fi prea mare.

Trump a spus că el consideră victoria sa zdrobitoare asupra vicepreşedintelui Kamala Harris un mandat „de a aduce bunul-simţ” în ţară, scrie News.ro. 

„Evident, trebuie să facem graniţa fermă şi puternică, dar trebuie, în acelaşi timp, să vrem ca oamenii să vină în ţara noastră”, a spus el. „Şi ştiţi, eu nu sunt cineva care spune: Nu, nu puteţi veni aici. Vrem ca oamenii să vină”, a afirmat Trump.

În calitate de candidat, el a promis în mod repetat că va realiza „cel mai mare efort de deportare din istoria Americii”.

Întrebat despre costul planului său, el a spus: „Nu este vorba de niciun preţ. Nu există - într-adevăr, nu avem de ales. Când oamenii au ucis şi au omorât, când baronii drogurilor au distrus ţări, acum se vor întoarce acasă, pentru că nu vor rămâne aici. Nu există niciun preţ” pentru asta, a asigurat preşedintele ales.

Nu este clar câţi imigranţi fără acte sunt în SUA, dar directorul interimar al Agenţiei pentru Imigraţie şi Frontieră (ICE), Patrick J. Lechleitner, a declarat pentru NBC News în iulie că un efort de deportare în masă ar fi o provocare logistică şi financiară uriaşă. Doi foşti oficiali ai administraţiei Trump implicaţi în chestiuni de imigraţie în timpul primului său mandat au declarat pentru NBC News că efortul ar necesita cooperarea între o serie de agenţii federale, inclusiv Departamentul de Justiţie şi Pentagonul.

De ce crede Trump că a câștigat 

Victoria lui Trump a inclus câştiguri record în rândul alegătorilor latino-americani, pe care democraţii au încercat să îi cucerească denunţând retorica lui Trump privind imigranţii şi gluma rasistă a unui comediant pro-Trump despre Puerto Rico.

În interviul telefonic acordat joi NBC News, Trump a spus că o parte din victoria sa se datorează mesajului său privind imigraţia. „Oamenii vor să aibă graniţe şi le place ca alţi oameni să vină aici, dar trebuie să vină cu dragoste de ţară. Ei trebuie să vină legal”, a declarat Trump.

Fostul preşedinte a remarcat, de asemenea, coaliţia diversă de alegători pe care a atras-o, subliniind cuceririle de electorat pe care le-a făcut faţă de alegerile din 2020 în rândul alegătorilor latini, al tinerilor, al femeilor şi al alegătorilor americani de origine asiatică.  „Am început să văd că este posibilă o realiniere, pentru că democraţii nu sunt în concordanţă cu gândirea ţării”, a spus preşedintele ales. „Nu poţi lăsa poliţia fără fonduri şi chestii de genul acesta. Ei nu vor să renunţe şi nu funcţionează, iar oamenii înţeleg asta”, a explicat Trump..

El a vorbit, de asemenea, despre convorbirile sale telefonice cu vicepreşedinta Kamala Harris şi cu preşedintele Joe Biden. „Convorbiri foarte bune, foarte respectuoase de ambele părţi”, a declarat Trump, adăugând că Harris, contracandidata sa, „a vorbit despre tranziţie şi a spus că ar dori ca aceasta să fie cât se poate de lină, lucru cu care sunt de acord, desigur”, a menţionat Donald Trump.

Trump a convenit cu Biden să ia masa împreună „foarte curând”

În discursul său de recunoaştere a înfrângerii, susţinut miercuri la Universitatea Howard, Harris a declarat că i-a spus lui Trump că îl va ajuta cu tranziţia de putere, şi va fi vorba de „un transfer paşnic al puterii”. Biden, care s-a adresat naţiunii joi dimineaţă de la Casa Albă, a îndemnat alegătorii să „accepte alegerea făcută de ţară” prin realegerea lui Trump.

Trump a mai spus că el şi Biden au convenit la telefon să ia masa împreună „cât de curând”.

El a mai spus că a vorbit cu „probabil” 70 de lideri mondiali începând de miercuri dimineaţă, inclusiv cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, o discuţie pe care preşedintele ales a descris-o ca fiind „foarte bună”.

Trump a confirmat că a vorbit şi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, dar nu a divulgat detalii despre această conversaţie.

În schimb, el a spus că nu a vorbit încă cu preşedintele rus Vladimir Putin. Dar „cred că vom vorbi”, a adăugat Trump.

Pe parcursul campaniei electorale, Trump a promis că va pune capăt războiului dintre Rusia şi Ucraina dacă va fi ales, afirmând în septembrie că va negocia un acord „care să fie bun pentru ambele părţi”, reaminteşte NBC.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri