Cum a fost salvat de sovietici un vin unic în România. Se află și acum la adăpost, sub pământ

Data publicării:
Cum a fost salvat de sovietici un vin unic în România
Cum a fost salvat de sovietici un vin unic în România. Foto: Digi24

Pe dealurile din județul Buzău a fost înființată, în 1893, prima stațiune de cercetare viticolă din România. Încă funcționează și continuă să pregătească generații de producători de vin.

Stațiunea Pietroasa se află în mijlocul podgoriei Dealu Mare. Cele mai bune vinuri făcute aici sunt păstrate la 6 metri sub pământ.

Dana Costache, jurnalist Digi24: Mă aflu în vinoteca Staţiunii Pietroasa care deţine o colecţie de peste 100.000 de sticle de vinuri româneşti. Cel mai vechi vin datează de la 1942 şi este o tămâioasă românească dulce.

Florin Stănică, prorector USAMV: Un vin unic la Pietroasa și în România, o tămâioasă românească din 1942, salvat de un pivnicer care a reuşit să ascundă 100 de l într-o budană mult mai mare, astfel încât soldaţii sovietici să nu o găsească.

Stațiunea are spaţii de cazare, săli de mese şi de cursuri pentru studenții de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice din Bucureşti, care vin să facă practică.

Răzvan Teodorescu, prorector USAMV: Cursanţii pot să stea acolo şi să beneficieze de toate, şi de frumuseţile zonei, să deguste şi bunătăţile zonei şi bineînţeles să înveţe practicând meseria

Din magazinul stațiunii pot fi cumpărate toate tipurile de vin produse. De la cele care costă 16 de lei, până la cele premiate la concursuri internaționale și cu prețuri de 400 de lei sticla.

Cornel Baniţă, director tehnic Staţiunea Pietroasa: Un vin foarte interesant îl putem găsi în gama Pietroasa Research & Innovation, este obţinut din soiul alb aromat, creaţie unică a Staţiunii şi cu siguranţă vă va încânta papilele gustative.

Localitatea Pietroasa din județul Buzău nu este celebră doar pentru vinurile sale. Acolo a fost descoperit, în 1837, tezaurul Cloșca cu Puii de aur.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri