Cinci președinți de consilii județene cer să se urgenteze Autostrada Transilvania, proiect început acum 20 de ani

Data actualizării: Data publicării:
autostrada nadasel zimbar
Primele imagini cu tronsonul Nădășelu- Zimbor din cadrul Autostrăzii Transilvania. FOTO: Facebook Asociația Pro Infrastructura

Preşedinţii Consiliilor Judeţene din Regiunea de Nord-Vest au trimis o scrisoare deschisă premierului Nicolae Ciucă pentru a debloca procedurile astfel încât să se urgenteze Autostrada Transilvania, o investiţie demarată de peste 20 de ani.

Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, scrisoarea a fost semnată luni, la Zalău, de cinci preşedinţi ai CJ din regiune: Bihor, Ilie Bolojan, Bistriţa-Năsăud, Emil-Radu Moldovan, Maramureş, Ionel Bogdan, Satu Mare, Pataki Csaba şi Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, alături de vicepreşedintele CJ Cluj, Vakar Istvan.

"Apreciem că, după 20 de ani de la demarare, această investiţie, vitală pentru regiunea noastră, necesită a fi urgentată pe toate căile legale, pe de o parte, prin reluarea într-un termen cât mai scurt a procedurilor de achiziţie publică, iar pe de altă parte, prin impulsionarea ritmului execuţiei lucrărilor pe tronsoanele aflate în execuţie", au precizat semnatarii.

Prin scrisoarea deschisă adresată premierului Nicolae Ionel Ciucă şi viceprim-ministrului Sorin-Mihai Grindeanu, se solicită sprijin "pentru deblocarea tuturor aspectelor legate de continuarea celei mai vechi şi importante investiţii, Autostrada A3-Transilvania, proiect demarat acum mai bine de 20 de ani, marcat de o serie de disfuncţionalităţi apărute în realizarea acestuia".

În scrisoarea adresată reprezentanţilor Guvernului României se mai punctează faptul că această investiţie prezintă un interes strategic atât pentru România, cât şi în dezvoltarea sustenabilă a Regiunii Nord-Vest, prin crearea unei infrastructuri de afaceri, incluzând parcuri industriale şi logistice, cu locurile de muncă aferente, infrastructură turistică, mici afaceri locale şi alte activităţi complementare.

Totodată, "Autostrada A3 - Transilvania are menirea să asigure legătura cu reţelele trans-europene de transport persoane şi mărfuri, fiind o cale directă spre întregul spaţiu economic şi geopolitic al Uniunii Europene, cu toate efectele pozitive pe care le generează aceasta", se arată în comunicat.

Reprezentanţii celor şase judeţe din Regiunea de Nord-Vest au participat luni la o şedinţă de lucru organizată la sediul Consiliului Judeţean Sălaj, care a avut ca scop elaborarea unei strategii pentru o dezvoltare socio-economică durabilă a celor şase judeţene din Regiunea Nord-Vest.

Discuţiile au vizat şi oportunităţile de finanţare cu fonduri europene din cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021 - 2027, precum şi identificarea unor soluţii optime pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere.

Următoarea întâlnire a preşedinţilor consiliilor judeţene din Regiunea Nord-Vest va avea loc în 2 februarie, în judeţul Maramureş.

 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trump spune că va redenumi Golful Mexic în „Golful Americii” și nu exclude utilizarea forței militare pentru...
Digi FM
Nicolas Cage și tânăra lui soție, eleganți la gala Globurilor de Aur. Actorul împlinește astăzi 61 de ani
Pro FM
Adevărul despre „despărțirea de un an” a lui Jay-Z și Beyonce. S-a zvonit că rapperul s-a întâlnit pentru...
Film Now
Jeremy Strong, viral pe rețelele sociale cu ținuta de la Globurile de Aur. Anne Hathaway: Scumpule, nu sunt...
Adevarul
Cum văd investitorii piața imobiliară din România. Ce orașe devin atractive și cum vor evolua chiriile
Newsweek
DOCUMENT Unii pensionari vor primi pensia abia pe 22 ianuarie. Întârzieri și de 12 zile. De ce?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez sunt oficial divorţaţi. La ce înțelegere au ajuns cu privire la averea lor
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Îndrăgostit până peste cap. Hugh Jackman, de mână cu Sutton Foster, la patru luni de la despărțirea de soție
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...