Video Cenușa eroilor de la Revoluție a ajuns într-un canal din Popești-Leordeni. Cum li se păstrează amintirea și ce cred azi oamenii locului
Pentru mulți dintre noi, în decembrie 89 se încheia nenorocirea. Totuși, după 32 de ani de la Revoluție, parcă sătui de liberate, destui români regretă comunismul și dictatura. Ei cred că eroii Revoluției anticomuniste din 1989 au murit degeaba.
Un canal văruit cu ani în urmă, acoperit grăbit c-o bucată de... ceva. Nicio jerbă n-are în jurul lui, nicio urmă de tricolor. Doar pământ ud și rece. În decembrie 1989, în canalul acesta murdar din Popești-Leordeni, județul Ilfov, opresiunea comunistă a vărsat cenușa timișorenilor împușcați pentru că au îndrăznit să-l înjure pe Nicolae Ceaușescu. Printre răsculații uciși, un elev de 17 ani, altul de 18. Copii. Împreună cu ei, miliția vremii a împușcat tineri, mame, tați, bunici. Toți, condamnați că au îndrăznit să visese o Românie liberă, cu oameni liberi.
După 32 de ani de atunci, la stânga gurii de canal e un drum mocirlit care duce spre câteva barăci. Ion, omul întâlnit acolo, pe tarla, știe povestea canalului și a cenușii. Crede însă că morții Timișoarei și restul celor împușcați în decembrie 1989 au murit degeaba.
„Au murit cam degeaba”
- Pentru ce au murit băieții ăștia?
- (râde) Vedeți? Cred că, cum spun toți, cam degeaba!
- Dacă ar ști ei, acum, ce spuneți dumneavoastră, c-au murit degeaba...
- Cred că nu se duceau acolo, ă? Nu ieșeau atunci în stradă, acolo.
- Au ieșit pentru o cauză. Pentru niște idealuri!
- Pentru o democrație care nu prea se demonstrează că-i democrație. N-ați văzut un sondaj care a spus că mai mult de 50 la sută regretă după comunism?
„Au murit, au făcut cea mai mare greșeală, și-au dat seama târziu”
- Dumneavoastră regretați comunismul?
- Da, sigur! Păi ăștia de atunci, de 30 de ani, numai strică, nu? Ai auzit pe timpul lui Ceaușescu de droguri? Ai auzit de copii abuzați? Păi era civilizație, domn'e. Acum nu-i nimic... Nu vezi ce anunță? Mulți îngheață acum în apartamente mai rău ca pe timpul lui Ceaușescu.
Opinia lui Ion e împărtășită și de alții. Și Stelică din Hotarele, Giurgiu, e nostalgic după viața dictată de Nicolae Ceaușescu.
- Parcă mai bine era înainte, pe timpul lui Nicolae Ceaușescu! spune el.
- De ce spuneți asta?
- Toată lumea era la fel!
- Dumneavoastră regretați comunismul?
- Da, sincer. Am prins! Am prins! Era mai bine! Eram fericiți! Chiar dacă am de toate alea acum. Am. Că am muncit și muncesc. Dar... nu sunt fericit.
- Au murit români, ca noi să fim liberi, astăzi, să avem tot ce ne trebuie!
- Da, au făcut cea mai mare greșeală. Și-au dat seama târziu.
- Nu și-au mai putut da seama, că au murit.
- Au murit. Ne pare foarte rău, dar... asta este!
„România a pierdut tot”
Și printre legumicultorii din Colibași sunt destui dezamăgiți de România post-comunistă. Dar și-n București, oficial proclamatul „oraș martir”.
- Ce să câștige țara asta, dacă sunt toți călare? Scumpește și salariile e..., explică unul dintre ei.
- Era mai bine în comunism?
- Da!
- De ce?
- Pentru noi a fost mai bine, întărește un al doilea interlocutor. Pentru mine a fost mai bine. Era frigiderul plin. Pe timpul lui Ceaușescu! Bani aveam, de lucru aveam.
- Deci, s-au dus 32 de ani degeaba?
- Degeaba! Și se mai duc.
- Ce a câștigat România în cei 32 de ani?
- N-a câștigat nimic, România. A pierdut tot, România. În 35 de ani România a pierdut tot și pierde în continuare.
- Și agricultura e la pământ!
- Vindem. Am vândut tot!
„Ca proștii au murit!”
- S-a murit degeaba în 1989? întrebăm în chip de concluzie.
- Degeaba! Ca proștii. Degeaba au murit! Au murit proștii și s-au îmbogățit deștepții. Aia a fost toată chestia! este concluzia cu care se încheie dialogul.
- Chiar au murit degeaba? întrebăm un bucureștean.
- Cred că da! spune le, după ce dă de câteva ori dubitativ din cap.
- Un argument aveți?
- E, e greu de susținut acum, aici. Toate terenurile sunt ale străinilor, toată industria, toată economia, se plâge el.
Poate și de aceea, în cimitirul eroilor martiri timișoreni din Popești Leordeni nu-i niciun vizitator și nici nu pâlpâie vreo lumânare omagială. Doar spre șosea, la mausoleu, e o urmă de respect pentru cei care au făcut posibilă libertatea de astăzi: o coroană de garoafe, cu însemnele Primăriei locale. În rest, doar trei câini mici care-și fac de cap prin curte. Atât.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
