Cele mai puternice 50 branduri românești

Doru Cireaşă Data publicării:
dacia logo

Un sfert din cele mai valoroase 50 de branduri românești datează dinainte de 1990. Nouă branduri depășesc ca valoare 100 de milioane de euro, iar unul singur depășește valoarea de un miliard de euro, arată o analiză a companiei Brand Finance.

Brandul auto Dacia este cel mai valoros brand românesc în 2017, și de altfel singurul care depășește un miliard de euro, potrivit analizei pe 2017 făcută de firma Brand Finance. ”Asta nu vine ca o mare surpriză – Dacia este un brand solid, popular, și a fost practic singurul brand auto care putea fi cumpărat în România până în 1989. Preluarea de către Renault în 1999 a marcat un reviriment al brandului, iar astăzi Dacia este al doilea brand din portofoliul Renault ca vânzări, cu 90% din producție vândută în 34 de țări”, spune specialiștii companiei.

În privința industriilor prezente în clasament, în afară de categoria “auto” care este cu totul singulară, sectorul de retail se distinge prin cele 10 branduri care valorează împreună peste 796 milioane euro. Cele mai valoroase între acestea sunt platforma de e-commerce eMAG și retailerul Dedeman. Ajuns astăzi al doilea cel mai valoros brand românesc, cu o valoare de 361 milioane euro, eMAG a fost înfi ințat de trei tineri antreprenori în 2001 într-un apartament de bloc – echivalentul local al “garajului” din Silicon Valley. Alimentat de investițiile fondului global Naspers, care între timp a devenit acționar majoritar, eMAG a crescut exponențial, devenind cel mai mare retailer online din România. “Amazonul românesc” și-a păstrat spiritul antreprenorial, adăugând constant noi categorii de produse pe platforma sa, în timp ce își continuă expansiunea în Europa de Est.

Un brand 100% românesc

Al treilea cel mai valoros brand, Dedeman, a excelat în modelul de business mai degrabă tradițional al magazinelor de materiale de construcţii şi pentru amenajări interioare – dar a valorificat tendințele moderne de amenajare a casei, bricolaj de tip do-it-yourself (DIY) și comerț modern (cash & carry). Cu o valoare de 206 milioane euro, este în același timp cel mai valoros brand cu acționariat 100% românesc. Brandul a crescut și prin extinderea perseverentă a rețelei naționale – chiar și în timpul crizei economice – depășind competitori internaționali puternici și România 50

DIGI, cel mai puternic brand telecom

Devenind lider incontestabil de piață. Digi (RCS&RDS) este pe locul 5, cu o valoare de 150 milioane euro, fi ind în același timp cel mai puternic brand de telecom – cu cote de piață importante în telefonia fi xă și mobilă, Internet și date, televiziune prin cablu în România și Ungaria, precum și în Italia și Spania, unde servește mari comunități de români. Brandul a crescut atât organic cât și prin fuziuni și achiziții, și a avut o prezență publică discretă până la listarea recentă la Bursa de Valori București.

Bitdefender, brandul tehnologic

Cu o valoare de 112 milioane euro și plasându-se pe locul 7, Bitdefender este cel mai valoros brand de tehnologie al României. Brandul de software antivirus a crescut puternic, alimentat de nevoia globală de protecție în era revoluției digitale. În mod constant clasat ca fi ind cea mai bună soluție antivirus în topurile internaționale, soluțiile Bitdefender ajung la sute de milioane de utilizatori în toată lumea ¬– cu un mare potențial de creștere în Europa și USA. Branduri noi ca eMAG, Dedeman, Digi ori Bitdefender – create și dezvoltate de antreprenori în ultimii 28 de ani – ocupă mai mult de jumătate din clasamentul Brand Finance România 50, generând o valoare totală de peste 1,5 miliarde euro.

Statul își neglijează brandurile

Alte branduri valoroase au adunat însă o istorie lungă, uneori de peste un secol, iar unele dintre acestea sunt încă în proprietatea statului. Din păcate, astfel de branduri atât de importante pentru public – cum ar fi Tarom sau CFR – sunt neglijate de către statul-proprietar, în ciuda potențialului lor considerabil. Cu toate acestea, există și o excepție notabilă, respectiv brandul CEC Bank, evaluat la 56 milioane euro. Acesta este un exemplu perfect despre cum lideri și manageri performanți pot întoarce soarta unui business de stat în declin, și îl pot plasa între cei mai puternici concurenți.

Brandurile bancare

Brandurile bancare conturează un sector puternic în studiul Brand Finance România 50, iar trei dintre acestea se plasează între primele zece branduri. Pe locul 6, Banca Transilvania este cel mai valoros brand bancar românesc, evaluat la 130 milioane euro, în timp ce BCR și BRD, evaluate la 111 și respectiv 103 milioane euro, ocupă locurile 8 și 9. Fondată de antreprenori cu viziune în inima Transilvaniei în 1993, banca cu același nume a depășit rând pe rând competitori cu mai multă vechime și mărime, în special în ultimul deceniu, ajungând astăzi a doua bancă din România după active. Succesul brandului său poate fi atribuit unei poziționări convingătoare, care atrage cele mai dinamice segmente de clienți. Pentru cei care își pun numele personal la bătaie într-o afacere riscurile sunt evidente, dar reușita face ca numele să devină o marcă de încredere pentru clienți și parteneri.

Cele mai valoroase portofolii de branduri

În plus față de analizarea brandurilor individuale, Brand Finance a inclus în prezentul studiu și cele mai valoroase 10 portofolii de branduri, evaluate pentru acele companii care exploatează mai mult de un brand pe piață. Aceste 10 portofolii prezentate cuprind peste 40 de branduri locale cunoscute, dintre care cele mai valoroase au fost incluse individual în clasamentul România 50 2017. Evaluat la 115 milioane euro, Ursus Breweries are cel mai valoros portofoliu multi-brand local, furnizând una din fi ecare trei beri cumpărate în România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
S-a aflat vârsta maximă pe care o poate atinge un om. Descoperirea făcută în urma celui mai amplu studiu de...
Digi FM
Cum arată Bryan Adams în 2024, la 65 de ani. La 16 ani s-a lăsat de școală pentru muzică
Pro FM
Andrea Bocelli, dezvăluiri despre accidentul în urma căruia a rămas orb: „Acela a fost momentul când s-a...
Film Now
Jennifer Lopez, în cei mai scurți pantaloni din garderobă și cizme până la genunchi, la proiecția noului film...
Adevarul
Un bucureștean reclamă că are nevoie de reconstrucția penisului după ce a apelat la un salon de piercing
Newsweek
Se votează o nouă creștere de pensie și o nouă formulă de recalculare. NU mai contează anii munciți!
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Un hamster a „evadat” dintr-o școală, într-un balon de plastic. Imaginile, desprinse parcă dintr-un film...
Film Now
James Van Der Beek, forțat de împrejurări să dezvăluie că are cancer. Actorul de 47 de ani, pus în fața unei...
UTV
Margot Robbie si Tom Ackerley au devenit parinti pentru prima oara. Actrita a nascut un baietel perfect...