Cele 22 de zone metropolitane unde declaraţia pe propria răspundere nu este necesară
Românii au voie să circule în localitate, dar şi în zonele metropolitane, fără declaraţie pe proprie răspundere, potrivit noilor reguli din starea de alertă. Puțini știu însă care sunt zonele metropolitane din România sau cum sunt definite.
Conform Legii 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional, zona metropolitană „cuprinde teritoriul administrativ al oraşului centru polarizator şi al unităţilor administrativ-teritoriale cuprinse în zona de navetism a acestuia, la distanţe de până la 30 km, care respectă condiţia de contiguitate spaţială şi în cadrul căruia s-au dezvoltat relaţii de cooperare pe multiple planuri”.
O zonă metropolitană există independent de oraşul în jurului căruia gravitează, fără a avea personalitate juridică. Potrivit unui raport al Băncii Mondiale din decembrie 2019, document denumit „Modele de Cooperare Interjuridiscţională”, România are în acest moment 22 de astfel de zone metropolitane, relatează Adevărul.
Sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică a transmis o precizare despre cum se definește zona metropolitană în interiorul căreia cetățenii nu au nevoie de declarație pe propria răspundere pentru a se deplasa: „Sunt considerate ca făcând parte din zona metropolitană localitățile aflate pe o rază de până la 30 de kilometri față de principalul oraș (conform art.11 din Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a IV-a Reţeaua de localităţi). Totodată, se va considera zonă metropolitană Municipiul București și întreg teritoriul județului Ilfov.”
Lista celor 22 de zone metropolitane
Zona Metropolitană Bucureşti
Anul înfiinţării: 2016.
Membrii actuali: Municipiul Bucureşti, Judeţul Ilfov, prin Consiliul Judeţean Ilfov. Populaţia totală: 2.2 mil. locuitori. În prezent, Zona Metropolitană Bucureşti are aceiaşi membri de la momentul înfiinţării.
Zona Metropolitană Alba Iulia
Anul înfiinţării: 2007
Membrii actuali: Municipiile Alba Iulia şi Sebeş, oraşul Teiuş; Comune: Vinţu de Jos, Sântimbru, Ciugud, Ighiu, Galda de Jos, Cricău, Berghin, Meteş,
Zona Metropolitană Bacău
Anul înfiinţării: 2007
Membrii actuali: Municipiul Bacău, Oraşul Buhuşi, Comune: Bereşti-Bistriţa, Buhoci, Faraoani, Filipeşti, Gioseni, Hemeiuş, Iteşti, Izvoru Berheciului, Letea Veche, Luizi-Călugăra, Măgura, Mărgineni, Gârleni, Odobeşti, Prăjeşti, Sărata, Săuceşti, Secuieni, Tamaşi, Blăgeşti, Horgeşti şi Traian
Zona Metropolitană Baia Mare
Anul înfiinţării: 2006
Membrii actuali: Municipiul Baia Mare, Oraşe: Baia Sprie, Cavnic, Seini, Şomcuta Mare şi Tăuţii Măgherăuş; Comune: Cerneşti, Cicârlău, Coaş, Coltău, Copalnic Mănăştur, Dumbrăviţa, Groşi, Mireşu Mare, Recea, Remetea Chioarului, Satulung, Săcălăşeni şi Valea Chioarului.
Zona Metropolitană Botoşani
Anul înfiinţării: 2012
Membrii actuali: Municipiul Botoşani, Oraşul Bucecea, Comune: Vlădeni, Mihai Eminescu, Roma, Răchiţi, Stăuceni, Băluşeni şi Curteşti
Zona Metropolitană Braşov
Anul înfiinţării: 2006
Membrii actuali: Municipiul Braşov, Consiliul Judeţean Braşov, Municipiile Săcele şi Codlea; Oraşe: Râşnov, Ghimbav, Predeal şi Zărneşti; Comune: Sânpetru, Hărman, Prejmer, Tărlungeni, Bod, Hălchiu, Cristian, Crizbav, Feldioara, Vulcan şi Budila. Populaţia totală: 410,808 locuitori.
Zona Metropolitană Constanţa
Anul înfiinţării: 2007
Membrii actuali: Municipiul Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa; Oraşe: Eforie, Murfatlar, Năvodari, Ovidiu şi Techirghiol; Comune: 23 August, Agigea, Corbu, Costineşti, Cumpăna, Lumina, Mihai Kogălniceanu, Poarta Alba, Tuzla şi Valu lui Traian. Populaţia totală: 434,265 locuitori.
Zona Metropolitană Cluj Napoca
Anul înfiinţării: 2008
Membrii actuali: Municipiul Cluj Napoca; Comune: Aiton, Apahida, Baciu, Bontida, Borsa, Jucu, Căianu, Chinteni, Ciurila, Cojocna, Feleacu, Floreşti, Gîrbău, Petreştii de Jos, Tureni, Vultureni, Sânpaul, Săvădisla şi Gilău. Populaţia totală: 418,153 locuitori.
Zona Metropolitană Craiova
Anul înfiinţării: 2009
Membrii actuali: Municipiul Craiova; Oraşe: Filiaşi şi Segarcea; Comune: Almăj, Brădeşti, Breasta, Bucovăţ, Calopăr, Cârcea, Coşoveni, Coţofenii din Faţă, Gherceşti, Işalniţa, Malu Mare, Mischii, Murgaşi, Pieleşti, Predeşti, Şimnicu de Sus, Teasc, Terpezita, Ţuglui, Vârvoru de Jos şi Vela. Populaţia totală: 356,544 locuitori.
Zona Metropolitană Deva – Hunedoara
Anul înfiinţării: 2008
Membrii actuali: Municipiile Deva şi Hunedoara, Consiliul Judeţean Hunedoara, Oraşe: Simeria şi Călan, Comune: Băcia, Cârjiţi şi Pestişu Mic
Zona Metropolitană Iaşi
Anul înfiinţării: 2004
Membrii actuali: Municipiul Iaşi, Consiliul Judeţean Iaşi; Comune: Aroneanu, Bîrnova, Ciurea, Holboca, Leţcani, Miroslava, Popricani, Rediu, Schitu Duca, Tomeşti, Ungheni, Valea Lupului şi Victoria, Movileni, Comarna, Prisăcani, Ţuţora, Mogoşeşti, Dobrovăţ. Populaţia totală: 403,572 locuitori.
Zona Metropolitană Oradea
Anul înfiinţării: 2005
Membrii actuali: Municipiul Oradea, Comune: Biharia, Borş, Cetariu, Girişu de Criş, Ineu, Nojorid, Oşorhei, Paleu, Sînmartin, Sîntandrei şi Toboliu.
Zona Metropolitană Piteşti
Anul înfiinţării: 2012
Membrii actuali: Consiliul Judeţean Argeş, Municipiul Piteşti, Oraşul Ştefăneşti, Comune: Albota, Bascov, Băbana, Budeasa, Mărăcineni, Miceşti şi Moşoaia Populaţia totală*: 206,082 locuitori
Zona Metropolitană Ploieşti
Anul înfiinţării: 2009
Membrii actuali: Municipiul Ploieşti, Consiliul Judeţean Prahova, Oraşe: Băicoi, Boldeşti Scăieni, Buşteni şi Plopeni, Comune: Ariceştii-Rahtivani, Bărcăneşti, Berceni, Blejoi, Brazi, Bucov, Dumbrăveşti, Păuleşti, Târgşorul Vechi şi Valea Călugărească
Zona Metropolitană Reşiţa
Anul înfiinţării: 2013
Membrii actuali: Municipiul Reşiţa, Oraşul Bocşa, Comune: Ocna de Fier, Dognecea, Goruia, Târnova, Văliug, Brebu Nou, Lupac şi Caraşova Populaţia totală*: 100,957 locuitori
Zona Metropolitană Roman
Anul înfiinţării: 2009
Membrii actuali: Municipiul Roman, Comune: Gherăeşti, Ruginoasa, Boteşti, Ion Creangă, Văleni, Poienari, Icuşeşti, Moldoveni, Bahna, Dulceşti, Horia, Sagna, Făurei, Pânceşti, Boghicea, Bozieni, Doljeşti, Gâdinţi, Oniceni, Secuieni, Valea Ursului, Tămăşeni, Bîra şi Stăniţa Populaţia totală*: 129,507 locuitori
Zona Metropolitană Satu Mare
Anul înfiinţării: 2013
Membrii actuali: Municipiile Satu Mare şi Carei, Oraşe: Ardud şi Tăşnad, Comune: Agriş, Apa, Beltiug, Berveni, Căpleni, Craidorolţ, Culciu, Doba, Dorolţ, Foieni, Gherţa Mică, Lazuri, Medieşu Aurit, Micula, Moftin, Odoreu, Oraşu Nou, Păuleşti, Terebeşti, Turţ, Valea Vinului şi Viile Satu Mare
Zona Metropolitană Suceava
Anul înfiinţării: 2011
Membrii actuali: Municipiul Suceava, Oraşul Salcea; Comune: Adâncata, Bosanci, Ipoteşti, Mitocu Dragomirnei, Moara, Pătrăuţi, Vereşti, Siminicea, Stroieşti, Dumbrăveni, Udeşti, Hânţeşti şi Dărmăneşti. Populaţia totală: 167,095 locuitori.
Zona Metropolitană Târgu Mureş
Anul înfiinţării: 2006
Membrii actuali: Municipiul Târgu-Mureş, Oraşul Ungheni, Comune: Acăţari, Ceuaşu de Câmpie, Corunca, Crăciuneşti, Cristeşti, Ernei, Gheorghe Doja, Livezeni, Pănet, Sâncraiu de Mureş, Sîngeorgiu de Mureş şi Sînpaul
Zona Metropolitană Timişoara
Anul înfiinţării: 2008. Membrii actuali: Municipiul Timişoara, Judeţul Timiş; Comune: Becicherecu Mic, Bucovăţ, Dudeştii Noi, Dumbrăviţa, Ghiroda, Giarmata, Giroc, Moşniţa nouă, Orţişoara, Pişchia, Remetea Mare, Săcălaz, Sânmihaiu Român şi Şag. Populaţia totală: 387,604 locuitori.
Zona Metropolitană Vaslui
Anul înfiinţării: 2015
Membrii actuali: Municipiul Vaslui, Consiliul Judeţean Vaslui, Comune: Bălteni, Deleşti, Laza, Lipovăţ, Muntenii de Jos, Muntenii de Sus, Puşcasi, Ştefan cel Mare, Văleni şi Zăpodeni Populaţia totală*: 86,943 locuitori
Zona Metropolitană Zalău
Anul înfiinţării: 2015
Membrii actuali: Municipiul Zalău, Oraşe: Cehu Silvaniei, Jibou, Şimleu Silvaniei, Comune: Agrij, Crasna, Creaca, Crişeni, Dobrin, Hida, Meseşenii de Jos, Mirşid, Pericei, Sălăţig, Sărmăşag, Vârşolţ, Hereclean şi Bocşa.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News