Nu există zi în care să nu se încerce introducerea în țară, sub o formă mascată, a deșeurilor, a spus șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, la Digi24. Printre acestea sunt și deșeuri periculoase care au nevoie de mii de ani să se descompună.
„Nu există zi să nu se încerce pătrunderea în țară, sub o formă sau alta, mascată, voalată sau fățișă, cu deșeuri pe la punctele de frontieră ale României. Multe dintre aceste deșeuri au alte etichete, alte anexe completate, produse second-hand, textile second-hand, care nu vor ajunge nicăieri să fie vândute. Dacă mergem lângă gropile ilegale, lângă Craiova sau chiar lângă București, vedem ca niște straturi așa pe terenuri, textile 4 centimetri, PET-uri 3 centimetri, fier vechi 2 centimentri”, a spus Berceanu, la Digi24.
El a dat exemplul containerelor cu deșeuri descoperite la Agigea într-o singură zi.
„Un transport are la 20 şi ceva de tone. Vorbim de cele 90 de containere din Agigea. Dacă le-ai desface şi ai umple un teren de fotbal, ai avea un strat pe el, ca să ne facem o idee, un strat cât să sădeşti un arbore”, a spus el.
„Atât de mare este presiunea, şi internă şi externă, încât noi ar trebui să avem o strategie extraordinar de bine dezvoltată pe combatere a infracţionalităţii de mediu, iar aceasta ar trebui să fie printre primele cinci strategii care să fie aprobate în CSAT, pentru că murim cu zile din cauza poluării”, a adăugat Berceanu.
Oficialul spune că sunt aduse în țară și deșeuri periculoase, amestecate cu alte produse.
„Ai primii baloți, puși în față cu diferite electrocasnice, în spate ai tocătură de electrocasnice - și acolo ai jumătate din tabelul lui Mendeleev, îți trebuiesc mii de ani ca să fie neutralizate natural în sol”, a explicat șeful Gărzii de Mediu.
El spune că motivul pentru care sunt introduse aceste deșeuri în România este prețul.
„Neutralizarea unei tone de deseuri pe care noi am descoperit-o la Agigea este aproape de 500 de euro, la noi o arunci pe groapă. Dacă o arunci legal pe groapă te costă 60-70 de euro, dacă o arunci într-o margine de sat, într-un râu, într-o baslastieră, iar apoi o acoperi cu pământ câștigi foarte mulți bani”, a explicat el.
Berceanu spune că, dacă deșeurile nu sunt descoperite la intrarea în țară, autorităților le e mult mai greu să dea de urma lor, deoarece cei care le-au introdus ilegal în țară au tot interesul să le ascundă cât mai repede.
Editor : Monica Bonea