Aurescu: Întărirea prezenţei militare americane pe Flancul Estic al NATO este un pas necesar şi un semnal ferm

Data publicării:
ministru de externe bogdan aurescu
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu. Foto: Profimedia Images

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit miercuri pe Derek Chollet, consilierul politic al Departamentului de Stat al SUA. Au fost discutate eforturile diplomatice pentru detensionarea situaţiei de la granița Ucrainei.

Bogdan Aurescu a spusîntărirea prezenţei forţelor militare americane pe Flancul Estic al NATO, în urma solicitării ţărilor aliate din regiune, inclusiv a României, reprezintă un pas necesar şi un semnal ferm care demonstrează soliditatea angajamentului Statelor Unite pentru securitatea acestor aliaţi, având ca scop descurajarea acţiunilor agresive ale Federaţiei Ruse, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

Ministrul român de Externe a respins din nou, ca inacceptabile, ameninţarea cu utilizarea forţei armate, precum şi tentativele de subminare a actualilor parametri ai arhitecturii de securitate europene. În plus, a subliniat necesitatea continuării abordării principiale a NATO şi a SUA şi a menţinerii coordonării şi solidarităţii aliate.

Cei doi oficiali au subliniat importanţa unităţii transatlantice şi în ceea ce priveşte sprijinul pentru parteneri, precum şi pentru menţinerea politicii uşilor deschise a NATO.

De asemenea, au agreat continuarea coordonării apropiate privind măsurile concrete care trebuie luate la nivelul Alianţei, inclusiv în ceea ce priveşte consolidarea posturii de descurajare şi apărare a NATO şi a măsurilor care trebuie luate în eventualitatea unei noi agresiuni ruse în Ucraina, inclusiv pregătirea unui pachet consistent de sancţiuni, fiind subliniată coordonarea foarte bună pe acest subiect între UE şi SUA.

Totodată, cei doi oficiali au evaluat perspectivele de evoluţie a demersurilor diplomatice pentru obţinerea dezescaladării situaţiei de securitate. În acelaşi timp, a fost reiterat, de către ambii oficiali, caracterul strict defensiv al facilităţii antirachetă de la Deveselu, care nu găzduieşte, nu va găzdui - şi nici nu o poate face - rachete de tip ofensiv, facilitatea nefiind îndreptată împotriva Rusiei, ci având în vedere eventuale atacuri cu rachete balistice din afara spaţiului euroatlantic, din Orientul Mijlociu.

La rândul său, oficialul american a exprimat aprecierea pentru angajamentul constant asumat de România, ca partener strategic al SUA şi stat aliat NATO responsabil şi de încredere, pentru stabilitatea şi securitatea regiunii Mării Negre, dar şi la nivel european şi euroatlantic.

El a mulţumit pentru coordonarea şi contribuţia substanţială a României în redactarea răspunsurilor transmise de Statele Unite şi NATO Rusiei, la 26 ianuarie, și a reiterat mesajele părţii americane privind necesitatea soluţionării pe cale diplomatică a crizei actuale şi a reconfirmat angajamentul de neclintit al SUA pentru Articolul 5 şi asigurarea securităţii aliaţilor NATO, inclusiv a României.

Oficialul american a mulţumit pentru disponibilitatea României de a găzdui cei 1.000 de militari americani ai batalionului Stryker şi pentru decizia rapidă a autorităţilor române în acest sens.

În plan bilateral, pe fondul celebrării, în 2022, a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, a fost agreată necesitatea dinamizării contactelor politice şi a cooperării în domenii precum cel e

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce să oprești Wi-Fi-ul întotdeauna pe timp de noapte…
Digi FM
Imagini şocante în noaptea de Revelion. Un şofer a fost filmat în timp ce se învârte cu maşina într-un sens...
Pro FM
Fostul bodyguard al lui Whitney Houston, tentat să „renunțe la tot” de dragul cântăreței: „Siguranța ei era...
Film Now
A divorțat, iar acum iubește din nou. Fratele lui Ben Affleck, surprins alături de partenera lui mai tânără...
Adevarul
Daniel David îi răspunde lui Călin Georgescu: „Sunt surprins că un om al păcii caută, de fapt, războiul”
Newsweek
Cea mai rea veste de la Casa de Pensii. „Lucrăm, dar nu facem plăți”. 2.500.000 pensionari, afectați
Digi FM
România, inclusă de CNN printre cele mai bune locuri de vizitat în 2025. Cum este descrisă destinaţia...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Kevin Sorbo, protagonistul serialului Hercule, spune că a fost pus pe "lista neagră" de la Hollywood din...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025