Firma care a organizat spectacolul „Kings on Ice” de la Cluj-Napoca a fost amendată cu 50.000 de lei de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Cluj. Aceeași firmă e obligată să restituie prețul biletelor pentru cei care nu au participat la eveniment.
Potrivit unui comunicat transmis marți de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Cluj, oamenii au fost ținuți în frig, nefiindu-le permis accesul de la ora 18.00, cum era în program.
„În urma cercetării a 30 de reclamații depuse împotriva organizatorului Kings on Ice, s-au descoperit mai multe deficiențe. Prin neasigurarea suprafeței de gheață, conform standardelor, evenimentul a fost reprogramat pentru a doua zi, dată la care suprafața gheții prezenta neconformități, consumatorii au fost ținuți în condiții improprii, în frig, nefiindu-le permis accesul de la ora 18 cum era în program, nu a existat comunicare referitoare la reprogramarea spectacolului și nici privind recuperarea sumelor plătite, spectacolul trebuia să țină 120 de minute și a fost comprimat la 70 de minute. Organizatorul a fost sancționat contravențional cu amendă de 50.000 de lei”, se arată în comunicatul CJPC Cluj.
Comisarii au dispus firmei organizatoare să restituie contravaloarea biletelor pentru cei care care nu au participat la spectacol.
De altfel, spectacolul susținut de patinatorul rus Evgheni Plușenko la Cluj-Napoca a stârnit un puternic val de critici la adresa organizatorilor. Oamenii spun că sportivul a căzut și, rupând gheața, a țâșnit apa de sub ea, dar și că spectacolul a fost amânat de sâmbătă până duminică din cauza gheții și nu a existat o comunicare pe această temă.