Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare a fost solicitată duminică seară, pentru a acorda ajutor unei ambarcaţiuni aflate în dificultate. A fost trimisă Nava SAR PHOENIX, intervenţia fiind în desfășurare.
„În cursul acestei seri, 08.10.2023, ora 18:15, Centrul Maritim de Coordonare(MRCC) a solicitat Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (A.R.S.V.O.M) să intervină pentru a acorda ajutor unei ambarcaţiuni aflată în dificultate”, a transmis, duminică seară, Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare, potrivit News.ro.
ARSVOM a precizat că nava SAR PHOENIX s-a îndreptat în direcţia indicată, travers Cazino, pentru a acorda ajutor.
„Forţa vântului, în largul Mării Negre, atinge 7 grade pe Scara Beaufort. Intervenţia este în curs de desfăşurare”, a mai transmis sursa citată.
Editor : B.P.