Avertismentul șefului Statului Major al Apărării: „Pacea nu mai este o certitudine”

Data actualizării: Data publicării:
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad.
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad. Foto: Profimedia

Situaţia actuală de securitate ne arată că pacea nu mai este o certitudine pe continentul european, a spus marţi şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, la aniversarea a 165 de ani de la înfiinţarea Statului Major.

Indicatorii situaţiei actuale de securitate ne avertizează că pacea nu mai este o certitudine pe continentul european. În disonanţă cu normele dreptului internaţional umanitar, acţiunile Federaţiei Ruse alimentează progresia negativă a potenţialului de ameninţări şi riscuri de securitate. La nivelul regiunii Mării Negre, zonă de interes strategic a NATO, avem o situaţie de criză în domeniul apărării”, a spus generalul, potrivit Agerpres.

El a precizat că Armata României şi-a reconfigurat arhitectura defensivă şi au fost adaptate procedurile, s-a recalibrat capacitatea de reacţie a forţelor şi s-au consolidat structurile destinate serviciului permanent de luptă, poliţiei aeriene şi întăririi vigilenţei.

Totodată, s-au îmbunătăţit capabilităţile de cunoaştere a situaţiei şi avertizării timpurii. Capacitatea noastră defensivă, respectiv relaţiile euro-atlantice şi de Parteneriat Strategic cu SUA rămân vectorii posturii naţionale de descurajare şi apărare în regiunea Mării Negre”, a mai spus oficialul MApN.

În urmă cu 165 de ani, sub autoritatea lui Alexandru Ioan Cuza, domnitorul celor două principate unite, începea construcţia statului român modern. Între instituţiile înfiinţate în 1859 s-a numărat şi Corpul De Stat Major General, structura comună de comandă a armatelor Moldovei şi Ţării Româneşti.

De atunci, unul dintre pilonii identităţii naţionale a fost reprezentat de instituţia apărării. Prin fapte, Armata şi-a câştigat un bine-meritat loc în istorie şi în inimile românilor. În fruntea instituţiei militare s-a găsit eşalonul care a avut ca misiune generală pregătirea oştirii şi a naţiunii pentru apărare. A fost un angajament dificil, adeseori îndeplinit cu sacrificiul celor mulţi, căzuţi la datorie”, a spus Gheorghiţă Vlad.

El a menţionat că militarii români sunt prezenţi la operaţii ale NATO şi UE în Balcanii de Vest, Africa, în Marea Mediterană şi Oceanul Indian, iar din perspectiva sprijinului naţiunii gazdă, România asigură condiţiile necesare operării şi pre-poziţionării forţelor şi capabilităţilor aliate în ţara noastră, potrivit Planurilor Regionale.

În format bilateral şi al UE, cooperăm cu partenerii din Armata Naţională a Republicii Moldova, pentru ca acest stat independent să reziste ameninţărilor hibride lansate de regimul de la Moscova. De asemenea, prin contribuţii cu capabilităţi militare către Armata Ucrainei, suntem parte a efortului naţional de sprijin multidimensional al statului vecin, care se apără în războiul brutal dus de Federaţia Rusă”, a mai declarat şeful Statului Major.

Potrivit acestuia, se iau deja măsuri prin care militarii să beneficieze de echipament şi armament individual de cea mai bună calitate, iar consolidarea accentuată a capabilităţilor relevante din arhitectura defensivă naţională „continuă neabătut”.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
NASA a surprins o imagine rară deasupra Pământului, în troposferă...
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Amantlâc în fotbalul mare: viitoarea nevastă i-a bătut la ușă amantei în miez de noapte
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Fiica lui Mircea Diaconu rupe tăcerea după moartea actorului: „Nu a murit de cancer de colon”
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...