Video Puternic emoționat, Veștea abia și-a reținut lacrimile la inaugurarea Aeroportului Brașov: Nu m-am așteptat la șansa de a fi ministru

Data actualizării: Data publicării:
vestea
Adrian Veștea, ministrul propus la Dezvoltare. Foto: Captură video Digi24

Adrian Veștea, ministrul propus pentru Dezvoltare, s-a emoționat și a început să plângă joi, în timpul discursului pentru inaugurarea Aeroportului Internațional de la Brașov, pentru oportunitatea de face parte din Guvern. „Nu am crezut și nu m-am așteptat ca în momentul în care am plecat la București în urmă cu două zile să primesc această șansă din partea colegilor mei, și vreau să le mulțumesc pe această cale”, a spus Veștea cu ochii în lacrimi. 

„Deși am un speech pregătit, am considerat de cuviință să vă spun cam ce îmi spune sufletul. Nu am crezut și nu m-am așteptat ca în momentul în care am plecat la București în urmă cu două zile să primesc această șansă din partea colegilor mei, și vreau să le mulțumesc pe această cale, de a face parte din Guvernul României și a deveni ministru. Nu voi uita Brașovul, deși nu aș vrea să se speculeze fiindcă mi-am dat seama că fiecare lucru pe care îl spui poate fi interpretat. O să fiu destul de rezervat în declarații și o să fiu atent la ce fac. Sunt un om al faptelor care pe parcursul timpului, atât din poziția de primar, cât și din cea de președinte al Consiliului Județean, am implementat proiecte. Vreau să vă asigur pe toți cei care ați trudit la acest aeroport că vă sunt recunoscător”, a spus Veștea.

Prima cursă care aterizat joi dimineaţă pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav a fost un avion TAROM având la bord mai multe oficialităţi şi pilotat de fiul cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu.

„La ora 8:10, aeronava TAROM pilotată de Cătălin Prunariu, fiul cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu, aterizează pe pista Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav. Personalităţi ale vieţii politico-sociale din ţara noastră, de la preşedintele desemnat al Senatului, Nicolae Ciucă, şi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, până la cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu şi preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român Mihai Covaliu, alături de ambasadorii Marii Britanii şi Franţei şi alţi oficiali guvermanentali se află în prima cursă care aterizează la AIBG”, conform unei postări de pagina de Facebook a preşedintelui CJ Braşov Adrian Veştea, ministru desemnat al Dezvoltării.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov şi ministru desemnat al Dezvolării, cel de numele căruia se leagă această realizare remarcabilă a judeţului Braşov, a fost şi el prezent în aeronava TAROM.

 

Noua aerogară este în top trei cele mai moderne aeroporturi din România, fiind dotată cu tehnologii de securitate de ultimă generaţie. De exemplu, echipamentele de scanare a bagajelor sunt dotate cu algoritmi de detecţie a explozibililor lichizi, ceea ce înseamnă că pasagerii nu vor mai fi obligaţi să scoată laptop-urile şi lichidele din bagajele de mână.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

De asemenea, aeroportul beneficiază de controlul la distanţă al zborurilor. Cursa inaugurală, dar şi celelalte curse care vor decola şi ateriza în Braşov sunt dirijate de la 400 de km distanţă, din Centrul ROMATSA Arad. „Aeroportul Braşov este singurul din România şi din Europa de Sud-Est care beneficiază de un turn de control virtual. Această tehnologie a fost implementată pentru prima dată în Suedia, în 2015, iar acum se regăseşte pe aeroporturi din Suedia, Danemarca, dar şi SUA. De altfel, UTI CFM a realizat proiectul de turn digital de la Braşov în parteneriat cu firmele SAAB – Suedia şi Thales – Franţa. Pe lângă elementele de unicitate care pot prezenta Aeroportul Braşov – Ghimbav, trebuie luate în considerare deopotrivă efortul financiar şi uman pe care l-au implicat cele două proiecte. Aeroportul şi turnul de control virtual au fost realizate în 3 ani, cu implicarea a aproximativ 1.000 de oameni, iar valoarea celor două lucrări se situează la 130 milioane de euro”, conform unui comunicat al UTI CFM, citat de News.ro.

„Are ultimele tehnologii în domeniu, atât în ceea ce privește dirijarea traficului aerian, suntem lideri pe Europa de Est. Este un aeroport inovativ, care era necesar județului Brasov”. Aeroportul Brașov are 10 ghișee de check-in, o pistă de 2.800 de metri și un turn virtual de control al zborurilor. Terminalul aeroportului de la Brașov este al treilea, ca mărime, după Aeroportul Henri Coandă de la Otopeni și Aeroportul de la Cluj-Napoca”, a spus Adrian-Ioan Veştea, presedinte Consiliul Județean Brașov.

Ceea ce controlorii percep prin propriile simţuri este acum pus la dispoziţie de tehnologie, filtrat şi prezentat în mod intuitiv pe ecranele din centrul de dirijare. Astfel, la Braşov există senzori care înregistrează viteza vântului, nivelul de precipitaţii şi tot ce ţine de condiţii meteo, apoi datele sunt structurate şi transmise vocal piloţilor de pe aeronave.

Concentrarea personalului de dirijare a zborurilor într-un singur centru, cum este cel de la Arad, facilitează formarea profesională a operatorilor la un nivel mai ridicat, cu instrumente noi, care generează informaţii relevante şi detalii-cheie, preluate de la echipamente performante.

Camerele video de înaltă performanţă oferă o imagine panoramică, de 360 grade, prezentată operatorilor sub forma unei imagini de tip realitate augmentată. Camere speciale, cu vedere în spectrul vizibil şi în infraroşu, pot prezenta detalii la distanţe de până la câţiva kilometri. Comunicaţiile de date de la Aeroportul Braşov sunt protejate prin funcţii avansate de securitate cibernetică.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Anunțul Banca Transilvania pentru toți clienții, noutatea majoră din BT Pay. Cum faci carduri de credit sau...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Crăciun de lux. Jennifer Lopez, într-o ținută de mii de dolari, în vacanța ei extravagantă din Aspen
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Ce se întâmplă când dormi cu capul ridicat pe pernă. Beneficii neștiute și capcane ascunse
Newsweek
Ce șanse sunt ca pensia să fie îndexată cu 12% la 1 ianuarie? Veștile sunt proaste pentru pensionari
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Noua imagine cu celebrul artist, la un an de...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Patrick Duffy, secrete din Dallas și prietenia imediată cu Larry Hagman: “I-am zis soției că mi-am cunoscut...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...