35 de acte false au fost depistate în luna ianuarie la graniță. Ce este metoda „dublu check-in”
Data publicării:
Nu a fost zi în luna ianuarie în care polițiștii să nu descopere tentative de trecere ilegale ale frontierei. În prima lună a anului 2020, poliţiştii de frontieră au descoperit 35 de documente de călătorie false, cele mai multe, acte bulgăreşti, românești, dar și italiene sau franceze.
Cei care au apelat la aceste falsuri sunt în special cetățeni care aveau nevoie de viză pentru a călătorii prin Uniunea Europeană și au încercat să treacă ilegal frontiera prin punctele din Giurgiu sau Nădlac.
Încercări au fost și pe aeroporturile din țară prin metoda „dublu check-in” pentru care se foloseau de două bilete de avion, unul cu destinaţia către o ţară unde nu au nevoie de viză, iar celălalt bilet către o destinaţie din interiorul UE.
Odată ajunși în zona de tranzit de pe aeroport, unde se legitimau cu paşaportul valabil, schimbau direcţia de îmbarcare către o cursă din UE, folosind documente de călătorie falsificate cu datele unor cetățeni europeni.