„La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o descarcerare, o autospecială de stingere, patru ambulanțe SMURD și SAJ. În sprijin, a fost solicitat elicopterul SMURD. Conducătorul auto și pasagerul unuia dintre autoturisme au fost găsiți încarcerați, în stop cardio-respirator. În ciuda eforturilor depuse, aceștia nu au răspuns manevrelor de resuscitare. Șoferul celui de-al doilea autoturism, în vârstă de 40 de ani, a fost preluat de o ambulanță SAJ, iar pasagera, în vârstă de 47 de ani, de elicopterul SMURD. Ambele persoane erau conștiente și cooperante, fiind transportate la spital. Pompierii au asigurat și măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări,” a transmis ISU Giurgiu
Circulația a fost oprită pe ambele sensuri de mers.