600 de schelete umane descoperite în 6 gropi comune, în Iași. Istorici: Ar fi vorba de soldaţi germani din Al Doilea Război Mondial

Data actualizării: Data publicării:
schelete
Cele 600 de schetele au fost descoperite în 6 gropi comune. Fotografie cu caracter ilustrativ. Credit foto: Guliver/Getty Images

Sute de schelete şi fragmente osoase au fost descoperite, în ultimele săptămâni, în Iași. Rămășitele umane au fost găsite în gropile săpate pentru construirea unui nou cămin studențesc, scrie Ziarul de Iași. Lucrările au fost sistate, iar locul muncitorilor a fost luat de arheologi. Ar fi vorba de soldaţi germani din cel de-Al Doilea Război Mondial, cred istoricii, care spun că între schelete s-au găsit şi niste însemne militare germane. Parchetul de la lângă Tribunalul Militar Iaşi a deschis un dosar de anchetă.

Gropile săpate în spatele Universităţii "Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, pentru ridicarea unui nou cămin studențesc, au scos la lumină o nouă bucată de istorie. În nici două săptămâni, numărul scheletelor descoperite acolo s-a dublat: de la 300 la sfârșitul lunii septembrie, la circa 600 acum. "Sunt foarte multe", confirmă surse din Institutul de Medicină Legală Iaşi pentru Ziarul de Iași.

Arheologii și istoricii cred că ar putea fi vorba de soldaţi germani din cel de-Al Doilea Război Mondial, îngropați în gropi comune, 6 la număr. Ipoteza ar putea fi întărită și de însemnele militare găsite printre schelete.

"Acolo se construieşte un cămin studenţesc cu 200 de camere. Lucrările au fost sistate, dar sperăm că nu vor fi mari întârzieri. Arheologii continuă activitatea de descărcare arheologică, sub supravegherea procurorilor militari şi sub paza jandarmilor”, a declarat rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, prof. dr. Tudorel Toader.

Parchetul de la lângă Tribunalul Militar Iaşi a deschis o anchetă, fără a oferi prea multe detalii din dosar.

"Au fost găsite, într-adevăr, nişte însemne militare. Acesta este motivul pentru care am preluat noi cazul. Se continuă cercetarea la faţa locului, nu s-a clarificat toată situaţia", a declarat, pentru sursa citată, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi, prim procurorul militar adjunct Codrin Sîrcu.

În gropile comune, cadavrele par să fi fost aruncate la întâmplare. Unele victime par să fi fost împuşcate, în timp ce altele au mâini sau picioare amputate. "E greu de spus în acest moment dacă au fost executaţi sau în ce împrejurări au apărut acele gropi comune”, spun, pentru sursa citată, unii istorici de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași.

După ce procurorii vor ajunge la concluzia că toate probele au fost dezgropate, acestea vor fi clasificate şi studiate, pentru a se determina cauza morţii, mai scrie sursa citată.

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Reacția unor vloggeri români după ce au vizitat cea mai săracă țară din lume. ”Salariul este de...
Digi FM
Britney Spears publică imagini rare cu fiul ei de 18 ani, după vizita surpriză a acestuia. „Al meu pentru...
Pro FM
Delia încheie anul cu încă o ținută ieșită din comun. Fanii nu au iertat-o nici de data aceasta: „Fără coarne...
Film Now
Lisa Kudrow spune că nu i-a fost ușor să devină apropiată de colegii din Friends: "O prietenie între 6 oameni...
Adevarul
Cinci persoane care au slăbit zeci de kilograme au dezvăluit ce obișnuiau să mănânce înainte și după...
Newsweek
520 lei în plus la pensie la Recalculare. 330 lei tăiați la Indexare. Cât au câștigat pensionarii?
Digi FM
Simona Halep, alături de Loredana Groza de Revelion. Distracție la hotelul din Poiana Brașov al sportivei
Digi World
Rezultatele unui nou studiu arată „cât de complicată este îmbătrânirea”. Cea mai nouă descoperire a oamenilor...
Digi Animal World
O femeie din Texas a fost mușcată de un șarpe când folosea toaleta. Incidentul nu a împiedicat-o, însă, să...
Film Now
Cele mai aşteptate filme din 2025. Când va fi lansat „Avatar: Fire and Ash”
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025